Kosovo a câștigat ultimul meci din grupa României, 1-0 cu Lituania luni seara, s-a calificat în play-off-ul de promovare pentru Liga B și acum așteaptă decizia UEFA cu privire la partida abandonată de pe Arena Națională.

Atacantul Vedat Muriqi a vorbit după victoria cu balticii și a subliniat în primul rând prestația echipei sale din meciul cu România.

”Am arătat că suntem un grup extraordinar atunci când ne aflăm cu toții și petrecem timp împreună, cred că am arătat asta și cu România, când am luat decizia (n.r. - abandonarea meciului) ca un grup, ca o familie.

În ultimii șapte ani, meciul cu România a fost cel mai bun din toate punctele de vedere!

Acum așteptăm tragerea la sorți, să vedem cu cine picăm, pentru că orice adversară, trebuie să recunoaștem, este mai puternică decât noi”, a spus atacantul care evoluează în La Liga, pentru Mallorca.

Decizia UEFA, așteptată cât de curând

În prelungirile partidei România - Kosovo de pe Arena Națională din UEFA Nations League, la scorul de 0-0, kosovarii lui Franco Foda au reclamat scandări rasiste din partea fanilor români și au părăsit terenul refuzând să revină pentru finalul jocului. 

Astfel, arbitrul danez Morten Krogh s-a văzut nevoit să fluiere finalul meciului doar cu jucătorii români pe teren.

Bajram Shala, managerul naționalei kosovare, a declarat că federația de la Priștina a depus toate dovezile la UEFA și așteaptă o decizie favorabilă!

”Decizia UEFA după întreruperea meciului din cauza scandărilor rasiste va fi luată cât de curând”, a scris publicația kosovară Bota Sot.

România - Cipru 4-1 și Kosovo - Lituania 1-0 în ultimele meciuri din grupă