Denis Drăguș, atacantul lui Trabzonspor, este convins că România poate face o nouă figură frumoasă, după ce în ultimul an a câștigat grupa din preliminariile EURO 2024, grupa de la European și grupa din Nations League.

Denis Drăguș: "Avem convingerea că România se poate califica la Mondial. Cu Belgia mi-ar plăcea să jucăm"

Titular în toate cele patru meciuri de la turneul final, Drăguș spune că și-ar dori ca adversara din prima urnă a României să fie Belgia, naționala care i-a învins pe tricolori în grupa de la EURO, 2-0.

"Clar a fost anul perfect pentru noi. Am terminat toate campaniile pe primul loc și ne dorim asta și de la Mondial. Credem că putem! E un moment în care chiar credem că se poate. În alți ani se spunea că ne calificăm, dar nu simțeam atât de multă convingere. Acum, toți avem convingerea că putem să ne batem cu șanse reale la calificare.

Anul trecut, nu știm dacă aș fi fost atât de convins. Acum, văzând și echipele cu care putem cădea... poate cu Belgia mi-ar plăcea să joc ca să ne luăm revanșa. În rest, mai departe nu e atât de important. Din ce am văzut, cred că fiecare ne-am imaginat traseul și cred că putem să credem în calificarea la Mondiale", a spus Denis Drăguș, într-un interviu pentru PRO TV.

Cum se va desfășura tragerea la sorți pentru România

  • România se va afla sigur într-o grupă de cinci echipe. Va juca astfel 8 meciuri în preliminarii, câte două cu fiecare adversară din urnele 1, 3, 4, respectiv 5. Primele meciuri sunt programate în martie 2025.
  • România NU poate da peste Scoția, Slovenia, Irlanda, Georgia și Islanda, care se află în urna 3. Naționalele menționate vor fi repartizate în grupe de 4 echipe pentru că în martie au programate meciuri de baraj în Nations League.
  • România NU poate da peste Bulgaria, Kosovo și Armenia din urna 4, motivul fiind același.
  • Dacă nu va încheia pe primele primele două poziții în preliminarii, România are șanse foarte mari de a disputa barajul pentru CM 2026 datorită parcursului foarte bun din Nations League (cea mai bună echipă din Liga C, locul 9 la general)