VIDEO Dennis Mondialu'! Dennis Man, omul meciului în Kosovo - România 0-3, vede un singur obiectiv al naționalei lui Mircea Lucescu

Dennis Mondialu ! Dennis Man, omul meciului în Kosovo - România 0-3, vede un singur obiectiv al naționalei lui Mircea Lucescu Nationala

Tricolorii s-au impus lejer la Priștina, 3-0 cu Kosovo în Divizia C din UEFA Nations League.

Fotbalistul echipei naţionale, Dennis Man, a declarat, vineri seara, că se bucură că România s-a impus cu 3-0 în meciul din deplasare cu Kosovo din Liga Naţiunilor şi a început cu dreptul drumul spre Cupa Mondială din 2026, subliniind că victoria de la Prishtina a fost meritată.

Dennis Man: ”Am început cu dreptul drumul spre Cupa Mondială”

"Am început cu dreptul drumul spre Cupa Mondială. Veneam după momentul bun de la European şi cred că azi am câştigat pe merit. Mă bucur că am reuşit să câştigăm azi. 

Eu sunt fericit când reuşesc să marchez, când reuşesc să îmi ajut echipa. 

E rodul muncii de la echipa de club şi de la echipa naţională", a spus autorul primului gol al României la postul Antena 1.

”Atunci nu prea reuşeam să jucăm fotbal”

"Azi nu a fost mai dificil ca ultimul nostru meci aici, atunci nu prea reuşeam să jucăm fotbal, era mai mult apă pe teren. 

Dar ştiam că vom întâlni o echipă agresivă, nea Mircea Lucescu ne-a ajutat mult şi cred că azi am făcut o partidă bună.

De schimbat noul selecţioner nu a avut timp să schimbe prea mult, însă experienţa dânsului îşi spune cuvântul. Avem un mare respect faţă de dânsul, suntem fericiţi să îl avem antrenor. 

Despre partida cu Lituania: ”Meciul următor pare mai uşor”

Meciul următor pare mai uşor (n.r. - cu Lituania), dar e foarte important să fim concentraţi şi la fel de motivaţi. Trebuie să intrăm pe teren cu gândul la victorie", a adăugat el.

Dennis Man a menţionat că incidentele din finalul partidei, când suporterii kosovari au aruncat cu diverse obiecte în teren, nu l-au afectat:

"Ştiu, e frustrant când pierzi acasă cu 3-0, însă important e ca noi să ne vedem de treaba noastră, de ce avem de făcut pe teren. Restul lucrurilor nu ţin de noi".

Naţionala de fotbal a României, la redebutul lui Mircea Lucescu, a învins fără drept de apel selecţionata Kosovo, cu scorul de 3-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul ''Fadil Volkri'' din Prishtina, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor.

România va juca următorul meci luni, pe Stadionul Steaua din Capitală, contra Lituaniei (21:45). Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!