Denis Alibec, introdus pe teren de Mircea Lucescu în minutul 64 în locul lui Dennis Man, a fost implicat într-un incident în prelungirile meciului.

Intervenția sa l-a iritat pe căpitanul kosovar, Amir Rrahmani, care a ripostat violent, strângându-l de gât pe atacantul român.

Alibec nu s-a lăsat intimidat și a replicat, ceea ce a determinat arbitrul danez Morten Krogh să le acorde ambilor jucători cartonaș galben.

Deși părea că tensiunile au fost aplanate, Rrahmani a decis ulterior să scoată echipa Kosovo de pe teren, invocând scandări ofensatoare din tribune și aruncarea unor obiecte. 

Kosovenii au refuzat să revină pe gazon, iar meciul s-a încheiat doar cu naționala lui Lucescu pe teren.

Dialog aprins între Alibec și Mircea Lucescu

În timpul partidei, selecționerul Mircea Lucescu a avut un schimb tensionat de replici cu Denis Alibec. 

Potrivit AS.ro, „Il Luce” intenționa să-l înlocuiască pe atacant din cauza comportamentului său impetuos. Totuși, selecționerul a decis în cele din urmă să-l păstreze pe teren până la fluierul final.

Reacția presei internaționale după România - Kosovo

Momentele de pe Arena Națională au făcut înconjurul presei internaționale. L'Equipe scrie despre presupuse scandări rasiste ale fanilor români, în timp ce Marca aduce în discuția scandarea "Serbia, Serbia" a ultrașilor.

Gazzetta dello Sport (Italia): "Haos în România. Fanii scandează pro Serbia, iar Kosovo părăsește terenul. Ce s-a întâmplat în ultimele minute din acest meci este senzațional. Clipurile care circulă pe internet arată frânturi cu scandări pro Serbia. De aici decizia jucătorilor kosovari de a merge la vestiare, după ce a existat inclusiv un conflict pe teren cu adversarii"

Marca (Spania): "Kosovo iese de pe teren după ce fanii României scandează 'Serbia, Serbia!'. Fotbalul iese din nou în evidență din alte motive în afară de cele sportive. Meciul România - Kosovo a fost abandonat în minutul 93. După un conflict între Denis Alibec și Amir Rrahmani, fanii gazdelor au început să scandeze 'Serbia, Serbia, Serbia', motiv pentru care jucătorii din Kosovo au părăsit terenul, iar jocul a fost oprit".

L'Equipe (Franța): "România - Kosovo, întrerupt din cauza scandărilor rasiste ale publicului. În prelungiri, după o altercație între Alibec și Rrahmani, Edon Zhegrova și colegii lor au mers furioși la vestiare, denunțând scandări rasiste din partea unei părți a galeriei României"