OFICIAL Doi jucători de la Universitatea Craiova merg la EURO 2024! Selecționerul Edward Iordănescu a anunțat astăzi lotul României
Campionatul European din Germania este transmis de PRO TV, Pro Arena și VOYO.
Selecționerul Edward Iordănescu a anunțat vineri, 24 mai, lista celor 28 de jucători convocați pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania, cu Bulgaria (4 iunie) și Liechtenstein (7 iunie).
”Acesta este și lotul preliminar pentru EURO 2024. Lotul final pentru turneul din Germania, care poate cuprinde până la 26 de jucători, va fi anunțat vineri, 7 iunie”, a precizat FRF.
Marile surprize ale lui Iordănescu junior sunt portarul Răzvan Sava de la CFR Cluj și mijlocașul Constantin Grameni de la Farul Constanța, ambii debutanți, care cel puțin în acest moment par a fi cei doi ”sacrificați” pentru lotul final de la EURO.
Marele perdant este Alex Mitriță, fotbalistul care a strălucit în acest an în Superligă la CS Universitatea Craiova, insuficient însă pentru a fi convocat de selecționerul Edward Iordănescu.
Totuși, echipa lui Mihai Rotaru va avea doi fotbaliști la EURO: Nicușor Bancu, titular în mod normal al postului de fundaș stânga la echipa națională, și mijlocașul central Anzor Mekvabishvili, convocat de selecționerul Georgiei, Willy Sagnol, în lotul final al gruzinilor.
Mekvabishvili, în vârstă de 22 de ani, s-a transferat la Craiova în luna ianuarie, de la Dinamo Tbilisi.
Pentru olteni a bifat 18 meciuri în Superligă, fără vreun gol sau vreo pasă decisivă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News