Dorinel Munteanu, avertisment pentru Edi Iordănescu: "Strategie falimentară la națională! E imposibil să ai rezultate așa"

Dorinel Munteanu, avertisment pentru Edi Iordănescu: Strategie falimentară la națională! E imposibil să ai rezultate așa Nationala

România a pierdut contra Sloveniei, într-un meci amical disputat pe Cluj Arena, scor 1-2.

Fără șut pe spațiul porții în prima repriză, România a fost condusă la pauză, 0-2, însă tricolorii au arătat mult mai bine în partea secundă, mai mulți specialiști considerând că intrarea lui Olimpiu Moruțan a avut un rol foarte important. Golul elevilor lui Edi Iordănescu a fost marcat de Denis Drăguș, în minutul 64.

Dorinel Munteanu: "La națională se continuă aceeași strategie, care a fost falimentară până acum"

Dorinel Munteanu (54 de ani), fotbalistul cu cele mai multe meciuri la naționala României (134), critică strategia care se repetă la echipa națională, aceea de a schimba numeroși jucători de la acțiune la acțiune. Fostul mijlocaș spune că nu trebuie să existe scuze, chiar dacă Edi Iordănescu nu s-a putut baza pe mulți jucători din cauza accidentărilor sau a refuzurilor anumitor cluburi din străinătate de a lăsa fotbaliștii la națională.

De asemenea, actualul antrenor de la Oțelul Galați spune că nu înțelege de ce naționala României are momente bune de joc doar spre finalul meciurilor, nu și la început.

"Noi punctăm la capitolul promovări (n.r - de jucători), dar cel mai important în fotbal e rezultatul, despre care nu discută nimeni. Sunt și eu puțin debusolat pentru că noi continuăm aceeași strategie, care a fost falimentară până acum. Nu văd o altă soluție sau o altă ieșire (n.r - în afară de a avea un lot constant de la acțiune la acțiune). Dacă căutăm aceste scuze, înseamnă că nu vom mai avea niciodată să ai rezultate. E imposibil să ai rezultate pozitive în condițiile în care nu-ți poți face un lot de 20 sau 22 de jucători și să folosești 7-8 la un meci.

Am făcut echipa Sloveniei să arate ca una dintre cele mai puternice echipe din Europa. Nu pot să cred că o singură schimbare la nivelul naționalei, mă refer de la prima la a doua repriză, a schimbat jocul foarte mult. Nu găsesc explicația.

Să vă gândiți la toate jocurile din trecut. Am avut momente bune de joc în a doua parte a meciului sau pe final. N-am fost niciodată foarte hotărâți să fie așa de la începutul meciului. Nu pot să-mi dau seama cum se pregătește un joc sau atitudinea jucătorilor când vin la echipa națională. E un amical fără presiune, încercăm să găsim cea mai bună formulă și noi jucăm atât de slab. Pentru mine este o enigmă.

Edi a încercat în discursul lui să scoată ceva pozitiv dintr-o înfrângere, dar nu suntem la prima. Parcă am repetat același episod în foarte multe meciuri", a spus Dorinel Munteanu, la Digisport.

Următorul meci al României este programat duminică, de la ora 20:30, contra Moldovei, la Chișinău, ÎN DIRECT pe Pro Arena și VOYO.

VIDEO Rezumat România - Slovenia 1-2

 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!