Două meciuri au fost suficiente pentru Dumitru Dragomir: "Sută la sută prinde lotul pentru EURO! Ce vorbim aici?"

Două meciuri au fost suficiente pentru Dumitru Dragomir: Sută la sută prinde lotul pentru EURO! Ce vorbim aici? Nationala

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit despre tricolorul pe care îl vede "sută la sută" convocat pentru EURO 2024.

Dragomir este ferm convins că Vlad Chiricheș va fi chemat de Edi Iordănescu pentru turneul final din Germania, chiar dacă fundașul nu a mai jucat de doi ani la echipa națională, iar cea mai mare parte a acestui sezon a ratat-o din cauza problemelor medicale.

Dumitru Dragomir: "Chiricheș prinde EURO sută la sută!"

În ciuda unui cuplu de fundași centrali bine sudat, format din Radu Drăgușin și Andrei Burcă, Dragomir spune că naționala României are nevoie și de Vlad Chiricheș. Cele două meciuri prinse de fundașul lui FCSB în acest play-off, 1-0 contra Farului și 2-0 împotriva Universității Craiova, au fost suficiente pentru ca fostul președinte al LPF să ofere un astfel de verdict.

"Chiricheș prinde EURO sută la sută! Sută la sută. E mai bun vreunul în țară? Ce vorbim aici?

Chiricheș a venit acum și joacă absolut excepțional. Vezi ce înseamnă experiența? Nu s-a băgat la joc până nu a fost în plenitudinea totală a forțelor și a sănătății", a spus Dumitru Dragomir, la Fanatik.

Vlad Chiricheș (76 de meciuri la naționala României) a jucat ultima dată sub tricolor în iunie 2022, la meciul cu Muntenegru, pierdut clar, scor 0-3.

Chiricheș chiar vrea la EURO. Ture de teren și înțepături în lobul urechii

La finalul meciului cu Universitatea Craiova, stoperul a sărbătorit importanta victorie în fața Peluzei Nord, împreună cu fiul său, Matias, oferindu-i un cadou puștiului, care pe 7 aprilie a împlinit vârsta de cinci ani. Cei doi s-au distrat copios, cântând împreună cu ceilalți jucători ai FCSB și cu ultrașii conduși de Gheorghe Mustață.  

Ulterior, în timp ce luminile începeau să se stingă pe Arena Națională, colegii erau deja la vestiare, fiul său se juca cu mingea pe gazon, iar ultrașii olteni îi transmiteau mesaje obscene din înaltul tribunei, Chiricheș a început să facă ture de teren. La finalul fiecăreia dintre ele, acesta se oprea în zona tunelului de acces spre vestiare, unde doi bărbați îl înțepau în lobul urechii și îi luau sânge pentru analize medicale de biochimie. Fotbalistul încearcă să găsească și să contracareze un posibil deficit de vitamine sau minerale și să reducă riscul de accidentare în viitorul apropiat.  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!