Dragomir, în extaz după alegerea făcută de FRF în privința selecționerului: „E băiat deștept, ascultați-mă pe mine!”
FRF se află în negocieri avansate cu Ladislau Boloni, iar experimentatul antrenor ar putea prelua în curând banca primei reprezentative a României.
Boloni este cel de-al patrulea nume cu care oficialii FRF poartă discuții, după ce Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu au refuzat ofertele venite de la Casa Fotbalului.
Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, este de părere că Burleanu și Stoichiță au făcut o alegere excelentă în momentul în care și-au îndreptat atenția către Boloni, despre care spune că este „băiat deștept”.
„Ungurul ăsta e băiat deştept, ascultaţi-mă pe mine, şi ştie mult fotbal. E un profesionist în ale antrenoratului. Dacă FRF va reuşi să îl aducă, e mare lucru.
Eu îl felicit pe Stoichiţă dacă a făcut treaba asta”, a susținut Dumitru Dragomir, potrivit TelekomSport.
Boloni, la a doua experiență pe banca naționalei!?
Boloni nu s-ar afla la prima experiență pe banca naționalei României. Acesta a mai pregătit prima reprezentativă a țării noastre între anii 2000 și 2001.
La nivelul echipelor de club, Boloni a pregătit în ultimii ani cluburi precum AS Nancy, Stade Rennais, AS Monaco, Al-Jazira, Standard Liege, Al-Wahda, Lens, PAOK, Al-Kohr, Al-Ittihad, Royal Antwerp, Gent şi Panathinaikos.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News