VIDEO EXCLUSIV Duckadam cere schimbări majore la echipa națională: "Sper ca Edi să facă asta!"
Helmut Duckadam a vorbit despre ultimele rezultate ale echipei naționale a României și a spus ce ar trebui să facă Edi Iordănescu în viitorul apropiat la prima reprezentativă.
România a retrogradat în Liga C din Nations League după ce a terminat pe ultimul loc o grupă din care au mai făcut parte Bosnia, Finlanda și Muntenegru, iar tricolorii vor fi în urna a treia la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2024.
Duckadam cere schimbări majore la echipa națională
Helmut Duckadam este de părere că Edi Iordănescu ar trebui să apeleze la o adevărată strategie de întinerire a lotului, iar FRF să îi permită să rateze următorul obiectiv pentru a-i acorda suficient timp în vederea construirii unei naționale puternice.
De asemenea, fostul mare portar al Stelei nu vede oportună o nouă schimbare de selecționer la naționala României.
"Ne-am obișnuit de zeci de ani să spunem că speranța moare ultima, dar noi tot trăim cu speranța. Nu știu dacă neapărat trebuie să punem o mare vină pe Edi. A încercat cum au încercat Contra și Rădoi, dar n-au avut curaj până la capăt. Dacă tot vrem să întinerim lotul, atunci să o facem de la zero. Să mergem pe un nou fond de jucători, dar aici trebuie să ai sprijinul FRF, să îți dea un contract pe 4 ani, să renunți la un obiectiv pentru a-ți urmări al doilea obiectiv.
Cine a ratat această campanie a fost FRF. Eu am impresia că ne-a aruncat praf în ochi cu Loți Boloni, să nu mai spunem de Hagi, Petrescu sau Răzvan Lucescu. Cu Boloni era o soluție, e un antrenor cu experiență, mult mai multă decât Edi Iordănescu și cred că ar fi reușit ca în 4 ani să facă o națională competitivă.
Acum mergem pe mâna lui Edi, îi dăm credit. Eu sper să facă această schimbare, care s-a văzut la ultimul meci, adică să meargă până la capăt cu ea.
Eu cred că ar trebui să avem puțină răbdare și să construim o echipă pentru a avea speranțe pe viitor. Aș vrea să văd 6-8 jucători ai echipei naționale pe care să-i știu titulari. Și Rădoi a încercat, dar a făcut atât de multe schimbări că la un moment dat ai pierdut șirul", a spus Helmut Duckadam, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro Arena.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News