EXCLUSIV După ce Gică Hagi a refuzat naționala, Becali propune un fost antrenor de la FCSB: „Muncea ca un nebun!”
Mirel Rădoi (40 de ani) și-a anunțat plecarea de la națională după ratarea calificării la Campionatul Mondial, iar FRF este în căutarea unui înlocuitor.
Principalul vizat a fost Gică Hagi, însă fostul membru al „Generației de Aur” a decis să refuze naționala și să continue proiectul pe care l-a început la Viitorul.
În acest context, Gigi Becali a susținut fostul antrenor al FCSB, Edi Iordănescu, ar fi potrivit pentru postul de selecționer, deoarece în perioada petrecută la clubul său „muncea ca un nebun”.
„Și Edi e bun, părerea mea, de muncit muncește ca un nebun, așa e. Acum nu știu, eu am o singură întrebare, muncea ca un nebun, îmi spunea MM că ce antrenamente a văzut la el nu a văzut, problema e, dacă tu muncești ca un nebun, nu te înțeleg jucătorii și nu se vede în teren, mă depășește. El muncea, eu vorbesc de fapte, la mine nu e cu vorbe. Când vorbeam de nu știu ce, de ce s-a supărat? Eu vorbesc de fapte, mă, nu vezi că Dinamo se bate la retrogradare?
Și Petrescu ar putea fi o opțiune bună pentru națională, crede Becali
Aici vorbim de fapte, iar fapte a făcut Hagi, Petrescu. Cel mai tare la ora asta e Hagi, care demonstrează, la fel și Petrescu. Următorul nu știu, că nu demonstrează”, a spus Gigi Becali la PRO X, în cadrul emisiunii „Ora exactă în sport”.
Edward Iordănescu, 43 de ani, a preluat conducerea tehnică a FCSB la 18 august, după ce în primele 5 etape ale Ligii I echipa fusese pregătită de Dinu Todoran. Contractul său era valabil până la sfârşitul sezonului 2021-2022.
În cariera sa, Iordănescu a antrenat echipe precum ASA Târgu Mureş, Pandurii Târgu Jiu, ŢSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj şi Gaz Metan Mediaş.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News