EXCLUSIV | Schimbările din lotul lui Rădoi nu inspiră încredere: ”Asta nu poate să ducă decât la dezastru”
Meciul dintre România și Islanda este joi, de la ora 21:45, în direct la PRO TV.
Omul cu cele mai multe prezențe la naționala României, Dorinel Munteanu, a prefațat meciul cu Islanda, de joi.
Antrenorul Oțelului Galați nu are motive de optimism, mai ales că Mirel Rădoi a convocat nu mai puțin de șase debutanți.
Lotul lui Rădoi nu inspiră încredere: ”Asta nu poate să ducă decât la dezastru”
Schimbările din rândul echipei naționale nu pot aduce rezultate într-un timp atât de scurt, crede Munteanu, care spune că fanii nu se vor îngrămădi la primul meci oficial cu spectatori al echipei naționale, după mai bine de an și jumătate.
„Meciul cu Islanda trebuie să-l gândim ca și cum ar fi ultimul joc. Avem nevoie de o concentrare maximă la nivelul echipei. Îmi este greu să cred că după atâtea schimbări vom putea arăta ca o echipă competitivă, compactă. Suntem slabi, ce să spun. Cunoaștem foarte bine istoria acelui meci de baraj, cam știm ce pot, și la ei a fost un schimb de generație. La meciul respectiv au fost jucători care, practic, au fost convocați pentru ultima dată. acum trebuie să abordăm la victorie jocul.
Putem să sperăm la un loc de baraj. Ne-am propus nouă puncte din primele trei jocuri și am obținut doar trei. Speranța trebuie să moară ultima și trebuie să avem încredere că putem să ne trezim în ceasul al 12-lea. Nu excelăm la niciun capitol. Primim goluri foarte ușor, marcăm foarte greu. Sunt foarte multe schimbări, asta nu poate să ducă decât la dezastru, nu la o echipă omogenă.
Avem meciul cu Islanda în față, vedem ce putem scoate din acest meci. În București, cred că interesul nu este foarte mare, chiar dacă se va juca pe Arena Națională (n.r. - meciul cu Liechtenstein), vor veni puțin spectatori. În provincie cred că ar veni mai multă lume, se va bucura de fotbal, să vadă echipa națională. Cu o victorie în Islanda e clar că va veni mai mult public, să sperăm că vor veni mulți oameni, dar tot nu cred că va fi stadionul plin.
Islanda este într-o cădere de formă. Rezervele mele sunt că, așa multe schimbări și jucătorii care vor debuta, au două variante. Ori nu vor mai fi convocați, ori să facă un meci senzațional și să progreseze. Nu văd o problemă terenul sau gabaritul islandezilor.”, a spus Munteanu, în cadrul emisiunii Ora Exactă în Sport.
PROGRAMUL TRICOLORILOR ÎN SEPTEMBRIE
2 septembrie: Islanda – ROMÂNIA, ora 21:45 – Laugardalsvollur (Reykjavik)
5 septembrie: ROMÂNIA – Liechtenstein, ora 21:45 – Arena Națională (București)
8 septembrie: Macedonia de Nord – ROMÂNIA, ora 21:45 – Tose Proeski Arena (Skopje)
Lotul României pentru partidele din septembrie
PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 6/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI: Mario Camora (CFR Cluj, 4/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 64/0), Virgil Ghiță (Farul Constanța, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 10/1), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 15/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 0/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 25/0);
MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 14/2), Andrei Cordea (FCSB, 0/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 18/1), Dennis Man (Parma/Italia, 9/1), Marius Marin (Pisa/Italia, 0/0), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 30/2), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 2/0), Darius Olaru (FCSB, 1/0), Dorin Rotariu (Ludogoreț/Bulgaria, 10/1), Deian Sorescu (Dinamo București, 2/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10)
ATACANȚI: Denis Alibec (CFR Cluj, 19/2), Denis Drăguș (Standard Liege/Belgia, 2/0), Jovan Markovici (Universitatea Craiova, 0/0)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News