VIDEO Explicația lui Gică Hagi, după ce a fost surprins îmbrățișându-l pe Răzvan Burleanu
România s-a impus pe Arena Națională în fața Elveției, scor 1-0, și a încheiat Grupa I pe prima poziție, în preliminariile Euro 2024.
La meci a asistat și „Regele” Gică Hagi, care l-a finalul confruntării a fost surprins în timp ce se îmbrățișa amical pe președintele Răzvan Burleanu.
Gestul i-a surprins pe mulți, dat fiind faptul că au existat zvonuri la un moment dat că Gică Popescu a ajuns la închisoare în „Dosarul transferurilor” în urma unor demersuri făcute de Răzvan Burleanu care își depusese atunci candidatura pentru postul de președinte al Federației.
Hagi a explicat că nu a fost vorba despre nimic altceva decât de un gest de normalitate și respect prin care și-a arătat recunoștița față de performața realizată de Burleanu la cârma fotbalului românesc.
„Am plecat, eram când plecam, am trecut pe acolo și e normal să îi felicit. Face parte din bunul simț și din respect. Se face ceva mare, trebuie să respecți și să feliciți oamenii care au făcut calificarea.
I-am felicitat, așa cum se procedează, cu toată lumea care era acolo. Face parte din bunul simț. Din respect pentru un om care a realizat ceva. Dacă ai bun simț, așa faci. Adică, restul sunt ale voastre, că mai ziceți câte una ca să se vândă bine.
Suntem în joc cu toții, nu? Nu e de fan, e de felicitare, eu cred că orice spectator vede, cei care au contribuit la calificare, îi felicit. Spunem că suntem fericiți, dar pe cealaltă parte nu suntem fericiți? Lumea e fericită se îmbrățișează, se dau complimente”, a spus Gheorghe Hagi.
România, la Euro după opt ani
România a încheiat pe primul loc în Grupa I și va fi repartizată în urna a doua la tragerile la sorți ce vor stabili grupele de la Campionatul European 2024 din Germania.
Tragerea la sorți ce va stabili componența grupelor la Euro va avea loc pe 2 decembrie, începând cu ora 19:00, ora României.
Campionatul European 2024 se va disputa în Germania în perioada 14 iunie-14 iulie și va alinia la start 24 de naționale.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News