Florin Prunea acuză tactica lui Burleanu: „Când au fost 8 antrenori liberi, nu i-a căutat nimeni!”
Strategia președintelui Federației Române de Fotbal este contestată de Florin Prunea.
Contractul lui Mirel Rădoi cu echipa națională a expirat pe 30 noiembrie. Așa că Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au plecat în căutarea unui nou selecționer.
După ce au întâmpinat refuzurile lui Gică Hagi și Răzvan Lucescu, oficialii FRF au apelat la Dan Petrescu. Iar antrenorul CFR-ului a anunțat că va da un răspuns pe 19 decembrie, după ultimul meci din acest an, cu FC Argeș.
Însă Florin Prunea contestă managementul Federației Române de Fotbal și susține că tot demersul lui Răzvan Burleanu a fost pentru a puncta la capitalul de imagine.
Prunea: „CFR nu-și permite să piartdă titlul”
„E de notorietate ura pe care o are faţă de generaţia noastră. Ce i-au făcut lui Didi Prodan, pe noi ne cheamă prin tribunale, pe mine, pe Pompiliu Popescu. Ne mai dăm cu părerea, dar cred că i-a scăpat un antrenor acum 8 luni, când erau toţi liberi. Şi Hagi, Dan Petrescu, Lucescu. La meciul cu Armenia s-a rupt relaţia dintre Mirel Rădoi şi Federaţie. Când ai avut pe liber opt antrenori... Nu i-a căutat nimeni. Nu a fost doar Petrescu, au fost toţi. Au fost mişcări de imagine acum.
CFR se află într-o poziţie gravă financiar, nu că nu se plătesc salariile, dar vorbim despre o gaură de milioane de euro. CFR nu trebuie să rişte, că doar cu FCSB se bat la titlu, şi nu-şi permit să piardă titlul. Nu pot acoperi un deficit de 6-7 milioane de euro. Şi cei de la CFR trebuie să se gândească, ştiţi cine conduce la CFR. Un preşedinte adevărat, dacă vrea să rezolve o problemă, o rezolvă. Cred că dacă Burleanu voia s-o rezolve cu Hagi, o rezolva. Cu Răzvan era mai greu, că acolo era vorba despre foarte mulţi bani”, a declarat Florin Prunea pentru telekomsport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News