Federația Română de Fotbal anunță că va contesta la Tribunalul de Arbitraj Sportiv decizia luată de UEFA în urma incidentelor petrecute la meciul România – Kosovo, disputat pe 15 noiembrie 2024, pe Arena Națională din București.
Partida nu s-a încheiat pe teren, după ce echipa oaspete a refuzat să mai continue jocul cu mai puțin de două minute până la finalul minutelor adiționale. Arbitrul a fost nevoit să fluiere finalul meciului după o așteptare de peste o oră, timp în care doar echipa României a rămas pe teren.
FRF, amendată drastic de UEFA
FRF consideră că sancțiunile impuse de UEFA sunt nejustificate și atrage atenția asupra lipsei măsurilor împotriva federației kosovare. „Kosovo a încălcat cel mai important principiu din fotbal, și anume ca meciul să se joace pe teren. Cu toate acestea, echipa kosovară nu a fost sancționată. În schimb, noi am primit niște amenzi și o sancțiune pe care le considerăm prea mari”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
Federația Română de Fotbal subliniază că suporterii români au avut un comportament civilizat în timpul meciului și că aceștia au fost provocați, existând mai multe dovezi în acest sens. Prin acest demers FRF dorește să protejeze imaginea fotbalului românesc și să lupte pentru respectarea principiilor de fair-play.