Gabi Balint: "România rămâne echipa mea de suflet, abia apoi urmează celelalte cluburi la care am jucat"
Gavril Pele "Gabi" Balint (61 de ani) va fi secundul lui Anghel Iordănescu la meciul de adio al Generatiei de Aur, care va avea loc sâmbătă, 25 mai 2024, ora 20:30, pe Arena Națională din București. Atacantul a strâns 34 de selecții și 14 goluri sub tricolor (1982-1992), jucând la CM 1990, unde a reușit să marcheze contra Argentinei (campioana mondială din 1986) și Camerunului. Ulterior, acesta a făcut parte de trei ori din staff-ul echipei naționale (1994-1998, 2000, 2001), calificându-se la CM 1994, CM 1998 și Euro 2000.
"Aș fi vrut să joc, dar sunt mai multe lucruri care nu mă lasă - genunchiul, inima"
"Eu voi fi antrenor secund la acest meci. Aș fi vrut să joc, dar sunt mai multe lucruri care nu mă lasă - genunchiul, inima. Mă bucur că fac parte din staff, mă bucur că sunt aproape de ei. I-am revăzut pe câțiva după destul de mulți ani, nu ne-am văzut prea des. 'Puiu' Iordănescu va face primul 11, eu doar scriu pe tablă echipa. 'Elevii' se prezintă bine, deși avem deja doi dintre ei trecuți de 60 de ani, mă refer la Belodedici și Lăcătuș. E incredibil, nu îmi vine să cred cum au trecut atâția ani. E adevărat că nu simțim vârsta asta, eu mă simt mult mai tânăr. Însă, când e vorba să facem puțin efort, atunci ne dăm seama că nu mai merge. Belodedici stă bine... toți cei care nu au kilograme în plus.
Mă bucur că s-au vândut multe bilete. Lumea vrea să-i revadă pe jucătorii favoriți. Vor veni și niște jucători foarte buni în echipa pe care o vom înfrunta. Eu cred că va fi un spectacol plăcut și sper să fie cât mai multe goluri, pentru ca publicul să se bucure. Mă bucur că oamenii nu ne uită, că încă mai putem să aniversăm în fiecare an Cupa Campionilor sau un alt rezultat important. Cred că asta contează mult pentru noi și arată că lumea iubește mult fotbalul.
"Am emoții, deși am jucat meciuri mari"
Să ne temem de tactica lui Mourinho? Nah, nu are cum să facă tactică, nu are timp. Să ne bucurăm că vor fi foști mari jucători și mari antrenori pe Arena Națională. Am emoții, deși am jucat meciuri mari. Am marcat câteva goluri importante, inclusiv împotriva Argentinei, campioana mondială, la Mondialul din 1990. Mă bucur, pentru că rămânem cu ele. Le revedem, când aniversăm un număr de ani de la acelele meciuri.
Am jucat contra campioanei Mondiale, am jucat contra lui Maradona. Al marelui Maradona, care a fost un jucător imens. Pentru mine a fost unul dintre cele mai importante meciuri din carieră, dacă nu cel mai important. Sigur, după finala Cupei Campionilor, dar la echipa națională a fost cel mai important. Nu pot să-i compar pe Maradona și Messi, dar ambii au fost imenși jucători.
"E important să avem rezultate, pentru că astea contează"
Eu sper să avem ce sărbători peste 30 de ani, adică ce se va întâmpla anul acesta sau în anii viitori. E important să avem rezultate, pentru că astea contează. Fentele lui Dobrin au rămas în istorie și în amintirea noastră, e considerat un jucător fenomenal. Dar, când vorbim de rezultate, vorbim de ce a făcut generația pe care o veți vedea sâmbătă, pe Arena Națională. Până la urmă, rezultatele rămân.
Se apropie Campionatul European și îmi doresc din tot sufletul să ieșim din grupe, așa cum s-a întâmplat în 2000, atunci când am fost secundul lui Emeric Ienei. Totdeauna voi rămâne suporterul echipei naționale, voi rămâne alături de ea. Se mai întâmplă să critic la anumite emisiuni, dar ca suporter voi fi alături de ea. Indiferent ce rezultate va avea, indiferent ce se va întâmpla. România este echipa mea de suflet, pe primul loc, după care urmează celelalte cluburi la care am jucat", a declarat Gabi Balint.
Foto - Gabriel Chirea
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News