ZIUA REGELUI Gheorghe Hagi, titular la 19 ani la Euro 1984! Acum patru decenii, puștiul Gică se lupta cu Karl-Heinz Rummenigge, Lothar Matthaus sau Rudi Voller
România lui Mircea Lucescu a obținut calificarea la Campionatul European din Franța atunci când la turneul final participau doar 8 echipe, nu 24 ca acum.
* EURO 2024 este transmis de PRO TV, Pro Arena și VOYO
România lui Edward Iordănescu, cu Ianis Hagi printre ”tricolori”, a obținut calificarea la Campionatul European din Germania, acolo unde vor participa 24 de echipe din cele 55 membre UEFA, practic jumătate dintre țările europene dacă eliminăm naționalele precum Gibraltar, Andorra, San Marino etc.
Acum 40 de ani, performanța uriașă a unei calificări la turneul final Euro, la care pe atunci participau doar 8 echipe, era realizată de ”tricolorii” lui Mircea Lucescu, printre ei aflându-se și puștiul de 19 ani Gheorghe Hagi.
Cu un Lucescu senior pe atunci mai tânăr decât Iordănescu junior de acum (38 de ani vs 45 de ani), România câștiga în preliminarii o grupă cu Suedia (2-0 acasă și 1-0 în deplasare), Cehoslovacia (0-1 acasă și 1-1 în deplasare), campioana mondială en-titre Italia (0-0 în deplasare și 1-0 acasă) și Cipru (3-1 acasă și 1-0 în deplasare), și obținea altfel biletele pentru Euro 1984!
La turneul final din Franța, Gică Hagi a intrat în minutul 76 în primul meci cu Spania, scor 1-1, apoi a jucat titular, dar doar prima repriză, în 1-2 cu Germania (RFG, pe atunci) lui Karl-Heinz Rummenigge, Lothar Matthaus sau Rudi Voller, iar în ultima partidă cu Portugalia a rămas pe banca de rezerve.
Printre ”tricolorii” de atunci se aflau Silviu Lung, Dumitru Moraru, Costică Ștefănescu, Mircea Rednic, Gino Iorgulescu, Laszlo Boloni, Michael Klein, Rodion Cămătaru, Romulus Gabor, Aurel Țicleanu, Ioan Andone, Marcel Coraș sau Ionel Augustin.
România la Campionatul European 1984
8 participante la turneul final: Franța (gazdă), Danemarca, Belgia și Iugoslavia în Grupa A, Spania, Portugalia, RFG (Germania de Vest) și România în Grupa B
România - Spania 1-1 (Boloni 35 / Carrasco 22 - din penalty)
România - RFG 1-2 (Coraș 46 / Voller 25 și 66)
România - Portugalia 0-1 (Nene 81)
Video - Gică Hagi în meciul România - RFG 1-2 de la Euro 1984
Video - Gică Hagi în meciul România - Spania 1-1 de la Euro 1984
Video - Primul gol la națională al lui Gică Hagi, tot în 1984
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News