Giani Kiriță, replică pentru Olimpiu Moruțan 

România e pe locul al doilea în Grupa I din preliminariile pentru Campionatul European din 2024. 

Tricolorii au remizat cu Israel 1-1 în etapa a cincea și au învins Kosovo, scor 2-0, în runda a șasea a Grupei I din preliminariile Campionatului European din 2024. 

La finalul partidei cu Kosovo, Olimpiu Moruțan, unul dintre cei mai buni tricolori de pe teren, a avut o repică acidă la interviul de după partidă. 

Jucătorul de la Ankaragucu a ironizat dorința fanilor sau a specialiștilor, ba chiar a jurnaliștilor, făcând referire că de la naționala în care evoluează se așteaptă un joc pe modul tiki-taka. 

Giani Kiriță, fost internațional, un tip cu personalitate care nu se speria nici de loviturile adversarilor dar nici de criticile fanilor, și-a exprimat părerea în privința reacției lui Moruțan. 

Kiriță: "Trebuie educat"

„Trebuie educat, de când vin la echipa națională jucătorii vin să joace pentru ei și după pentru suporteri, pe care trebuie să îi respecte. Nu să vină la națională doar de dragul de a veni. Din păcate la ora acutală acesta este lotul, alții mai buni nu avem, poate de aceea se comportă așa. Nu trebuie să ai astfel de ieșiri.

Am trăit meciul cu Kosovo cu sufletul la gură, am trăit pentru România, importantă este victoria și importantă este calificarea. Nu contează cum ne calificăm, putem să jucăm prost, dar să câștigăm, noi avem nevoie de o calificare.

Nu suntem încă calificați, mai avem nevoie de puncte. Trebuie să tratăm cu seriozitate fiecare meci”, a spus Giani Kiriță, potrivit As.ro.

Clasamentul în grupa României după șase runde

Elveția - 14p

România - 12p

Israel - 11p

Belarus - 4p

Kosovo - 4p

Andorra - 2p

Programul României în preliminariile EURO 2024

  • 12 octombrie, ora 21:45: Belarus - România
  • 15 octombrie, ora 21:45: România - Andorra
  • 18 noiembrie, ora 21:45: Israel - România
  • 21 noiembrie, ora 21:45: România - Elveția
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!