Gică Hagi, cu gândul la națională! „Regele” e pregătit să preia reprezentativa României dacă va fi ofertat
După ce a respins ofertele venite din partea FRF, în 2021, după plecarea lui Mirel Rădoi de pe banca naționalei, Gică Hagi pare să fi revenit la sentimente mai bune față de prima reprezentativă a României.
Edi Iordănescu ia în calcul să se despartă de naționala României indiferent de rezultatul pe care îl „tricolorii” îl vor obține în preliminariile Euro 2024, iar Gică Hagi va fi cu siguranță în capul listei FRF.
„Regele” a susținut de curând că se gândește constant la naționala României, însă va face acest pas în momentul în care va putea să facă performanță.
Gică Hagi vrea la națională
„Orice antrenor după 50 de ani se gândește la echipa națională. Orice antrenor din lume. Orice antrenor după o vârstă se gândește. Bineînțeles, o echipă de club mare sau o echipă națională.
Orice națională care are ambiții foarte mari, un proiect foarte mare care să câștige. Eu cred că mă confund cu, oriunde mă duc încerc să câștig, nu încerc doar să fiu pe acolo”, a spus Gică Hagi, conform Fanatik.
Gică Hagi și-a început cariera de antrenor pe banca naționalei României, unde a rezistat doar două meciuri. Ulterior a mai antrenat echipe ca Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara, Steaua (acum FCSB) sau FC Viitorul (acum Farul Constanța), iar acum ocupă din iunie 2021 funcția de manager al Farului Constanța.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News