FOTO Gică Hagi nu a uitat ce s-a întâmplat pe 30 iunie. Ce a postat "Regele" pe Facebook
Gică Hagi e acum patron și manager la Farul Constanța, campioana din Superliga.
Naționala României visează să ajungă din nou la o ediție a Campionatului Mondial. Cum prezentul primei reprezentative e unul cenușiu, puterea exemplului din trecut devine o lecție pentru actualii jucători ai naționalei.
România e pe locul secund în Grupa I de calificare la EURO 2024 și trage speranțe că va accede la CM 2026, găzduit de Statele Unite, Canada și Mexic.
A fost odată ca niciodată
Sâmbătă, pe 30 iunie, Gică Hagi a postat un mesaj sugestiv pentru valoarea pe care o avea prima reprezentativă în anii '90, când a participat la trei ediții ale CM.
"30 iunie, România - Croația, ultimul meci al naționalei la o ediție a Campionatului Mondial", a scris pe pagina sa de Facebook cel mai valoros jucător din istoria fotbalului românesc.
România a participat pentru a șaptea oară, treia oară consecutiv la turneul final și ultima dată la ediția din Franța 1998. Selecționata condusă din teren de Gică Hagi și Gică Popescu a evoluat în Grupa G, unde a învins Columbia în primul joc, scor 1-0 (gol marcat de Adrian Ilie), apoi reprezentativa Angliei cu 2-1 în meciul doi. Golurile tricolorilir au fost marcate de Viorel Moldovan și Dan Petrescu. Deja calificată în faza eliminatorie, România a remizat în ultimul meci din grupă, 1-1 cu Tunisia, prin golul marcat de Viorel Moldovan. Pentru a celebra accederea în optimi, tricolorii lui Anghel Iordănescu s-au vopsit pe păr cu galben.
În optimile de finală, România a întâlnit la Bordeaux naționala Croației. Unicul gol al meciului a fost reușit de Davor Suker din penalty, în prelungirile primei reprize și Croația a mers mai departe.
Lotul României la CM 1998
Portari: Stelea, Stângaciu, Prunea
Fundași: Dan Petrescu, Dulca, Doboș, Gică Popescu, Liviu Ciobotariu, Selymes, Filipescu
Mijlocași: Gâlcă, Munteanu, Hagi, L. Marinescu, Gabi Popescu, Stîngă
Atacanți: Lăcătuș, Moldovan, Ad. Ilie, Radu Niculescu, I. Dumitrescu, Craioveanu
VIDEO Gică Hagi, execuție de geniu
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News