Gică Hagi pune presiune pe România: "Cel puțin sferturi la EURO. Sau semifinală!"
Gică Hagi, golgheterull all-time al naționalei României, a comentat calificarea tricolorilor la Campionatul European din 2024.
Calificarea României la EURO 2024 a venit la 30 de ani și o zi după ce tricolorii obțineau biletele pentru Cupa Mondială din 1994. Pe 17 noiembrie 1993, tricolorii lui Anghel Iordănescu învingeau Țara Galilor, la Cardiff, scor 2-1, după golurile marcate de Florin Răducioiu și Gică Hagi.
Gică Hagi, comparație cu calificarea de la Cardiff: "Înseamnă că o să ajungem la Europene în sferturi, cel puțin!"
30 de ani și o zi mai târziu, la Felcsut, în Ungaria, România unui alt Iordănescu, Edward, a învins Israel, tot cu 2-1. Pe lista marcatorilor a fost din nou Hagi, însă fiul lui Gică, Ianis.
Întrebat despre această paralelă, Gică Hagi a replicat, mergând pe aceeași linie, că tricolorii de azi trebuie să atingă o performanță similară la turneul final - sferturile de finală.
"Înseamnă că o să ajungem la Europene în sferturi, cel puțin. Sau în semifinale! Dacă tot s-a obținut o calificare, atunci cel puțin sferturi de finală, nu?
Niște lucruri sunt făcute să se întâmple dacă ești perseverent și crezi în tine. Diferența e făcută de ambiție și muncă, așa cum a spus și Ianis. Succesul vine, lucrurile se întâmplă, dar trebuie provocate de tine. Oamenii fac ca lucrurile să se miște și câteodată, da, se mai întâmplă și lucruri din acestea", a spus Gică Hagi, duminică seară, la Digisport.
Gică Hagi: "Ianis ajunge ușor, ușor unde era înainte să se accidenteze"
În cadrula aceluiași interviu, "Regele" a vorbit și despre fiul său, Ianis, care a marcat golul victoriei în partida cu Israel.
"Suntem fericiți, ne-au făcut fericiți jucătorii, staff-ul, conducerea. România avea nevoie de calificare, de aceste momente de fericire. Va exista un entuziasm și o emulație foarte bună pe viitor. Această calificare arată că România are mult talent. Ne mai trebuie să creștem la experiență. Eu, din ce văd, echipa asta are un potențial foarte bun.
(n.r - Are România potențialul de a trece de grupe la EURO?) Vrei, nu vrei, trebuie să ne gândim la tot ce s-a întâmplat acum 4 ani, acea naționala tânără care a făcut o campanie extraordinară. A ajuns în semifinale, timpul trecute, cresc în maturitate și au arătat de atunci că au un talent foarte mare. În continuare mizăm pe talentul lor, iar cu experiența căpătată în fiecare zi potențialul e foarte mare.
Mergem în Germania, suntem fericiți. Eu sunt fericit. Va fi foarte frumos pentru mine și le mulțumim pe această cale că ne-au scos în lume. Ianis e liniștit, fericit că e pe teren. Sunt fericit că a revenit, a trecut printr-o perioadă foarte grea, iar ușor, ușor ajunge unde era înainte să se accidenteze. Ușor, ușor își revine și mă bucur că el a contribuit cât a putut pentru această calificare.
Această calificare le-a adus mai multă încredere și cu siguranță vom face un meci foarte bun contra Elveției, acasă", a mai spus Hagi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News