România - Kosovo, în etapa #5 a Grupei C2 din Nations League, a fost oprit în minutul 90+3, după ce adversarii au părăsit suprafața de teren în urma unor scandări ale suporterilor români.

UEFA a decis victoria României cu 3-0 la masa verde, dar a aplicat și diverse sancțiuni. Federația Română de Fotbal a fost amendată cu 128.000 de euro, în timp ce Federația Kosovară de Fotbal, cu 6.000.

Gigi Becali consideră că amenda drastică primită de FRF de la UEFA este justă: ”Să vă spun de ce”

Gigi Becali, patronul FCSB, și-a dat cu părerea despre incidentele de la România - Kosovo și a punctat faptul că e de acord cu fiecare sancțiune dictată de UEFA, implicit cea în care vizează FRF.

”Este corect cum a judecat UEFA. Să vă spun de ce e corect? Unu, nu îţi faci tu dreptate şi ieşi de pe teren când vrei tu. Deci, 3-0 este corect. Nu ieşi de pe teren când vrei tu. 

Dacă nu se iau hotărârile astea… Astea sunt pentru a îmblânzi suporterii. Dacă tu faci aşa, data viitoare nu mai poţi să intri pe teren, că îţi închid porţile stadionului. Neapărat trebuie luate hotărârile astea.

Eu zic că au făcut foarte bine. E bine ca suporterii din România să înţeleagă şi să ia exemplul Angliei la capitolul civilizaţie. Nu al Serbiei şi al grecilor. M-aţi înţeles? 

Te duci să vezi meci sau să faci politică acolo? Să vorbeşti de Serbia, de Kosovo, dacă e sau nu e. Ce e asta? Palestina e sau nu e, Rusia, Ucraina… Eşti la fotbal, vezi de treaba ta!

Ce te interesează că ăla e negru sau alb? Nu îţi convine să îl vezi pe ăla negru, nu te mai duce la fotbal. E problema ta ce culoare are pielea lui? Nu e problema ta. Dacă clubul tău l-a angajat, susţine-l.

Noi trebuie să înţelegem lucrurile astea. Dacă ăla e negru pe teren nu s-a dus de capul lui acolo. S-a dus acolo pentru că are un contract. Încet-încet, o să înţelegem. Sancţiunile astea sunt bune”, a spus Becali, potrivit fanatik.

Ce s-a întâmplat la România - Kosovo

În prelungirile meciului, Amir Rrahmani a fost deranjat de o intervenție a lui Denis Alibec și l-a îmbrâncit pe jucătorul Farului. Căpitanul din Kosovo a continuat conflictul, Alibec a replicat, iar ambii jucători au văzut cartonaș galben din partea arbitrului danez Morten Krogh.

Deși faza a părut rezolvată de arbitru, Amir Rrahmani s-a dus ulterior la arbitru și i-a transmis că naționala din Kosovo se retrage la vestiare. Căpitanul oaspeților a părut extrem de deranjat de comportamentul spectatorilor români, însă fără a fi clar la ceea ce se referă.

În ciuda faptului că arbitrul danez Morten Krogh s-a opus, căpitanul kosovarilor a decis să scoată echipa de pe teren, deoarece din peluză s-ar fi scandat ”Serbia”, iar jucătorii din Kosovo s-ar fi simțit jigniți, dar și pentru că din tribune s-ar fi aruncat cu obiecte pe teren.

În drumul spre vestiare, kosovarii le-au făcut semne obscene fanilor aflați în tribune, dar și semnul ”vulturului albanez”.