Hagi, de la „leșinat”, la omul meciului. „România, te iubesc!”, îndemnul de care avem nevoie. Caramavrov scrie despre renașterea lui Ianis

Hagi, de la „leșinat”, la omul meciului. „România, te iubesc!”, îndemnul de care avem nevoie. Caramavrov scrie despre renașterea lui Ianis Nationala

Ianis Hagi le-a răspuns contestatrilor săi cu un joc excelent cu Andorra, în fața unui adversar modest, e adevărat, dar priviți ce surprize sunt în aceste preliminarii.

Un gol, o pasă decisivă și un penalty scos reprezintă realizări pe care nu le reușesc de multe ori într-un meci nici marii fotbaliști. 

Florin Caramavrov scrie despre renașterea lui Ianis Hagi

Ianis nu trebuie comparat cu tatăl său, aceasta este o greșeaă imensă pe care o facem noi, microbiștii care l-am prins pe Senior. Sunt perioade diferite și, în plus, un fotbalist genial ca Gică Hagi se naște, poate, la trei generații, sau și la mai mult.

Indiferent de ce spun unii sau alții, actualul atacant al lui Alaves este unul dintre liderii acestei generații, iar cel care l-a numit ”leșinat” e un fost jucător submediocru. El n-a ajuns niciodată la  nivelul celui pe care l-a jignit cu nesimțire. De acord, Hagi jr nu a făcut un meci bun cu Belarus, dar cine a jucat bine? Nimeni.

Hagi renaște la 9 luni de la revenirea pe gazon 

Bineînțeles că ne așteptam la mai mult de la Hagi după acel turneu final european fulminant de la tineret din 2017 și după debutul lui la naționala mare, de pe 17 noiembrie 2018. Au urmat doar două goluri și două assist-uri sub tricolor, cu pauza forțată de accidentare de fix un an, ianuaie 2022 – ianuarie 2023.

Se spune că după o pauză atât de lungă ai nevoie de cel puțin aceeași perioadă pentru a te apropia de parametrii fizici dinainte. Ianis și-a revenit mai repede, după 9 luni. Despre o renaștere se poate vorbi acum, când a reușit, după cum știți, un gol, o pasă decisivă și a produs un penalty.

Ianis Hagi e un băiat modest, fără fițe

Dacă nici în el să nu credem și să nu-l încurajăm, atunci în cine să ne punem speranțele? Ianis Hagi poate fi decisiv în ultimele meciuri din aceste preliminarii și cred că va fi. E un băiat modest, fără fițe, în ciuda sprijinului evident primit de la tatăl său, care, uneori, i-a făcut mai mult rău prin intervențiile sale televizate.

Dar „bătrânul” Hagi i-a transmis tânărului Hagi ceva mai prețios decât sfaturile pe care i le-a dat, și anume dragostea pentru culorile tricolore, pentru națională și pentru România, într-o societate în care ne-am cam pierdut patriotismul. „România, te iubesc”, a transmis Ianis Hagi după golul marcat în poarta Andorrei, iar asta reprezintă pentru mine ceva mult mai valoros decât un gol, o pasă decisivă și un penalty la un loc.         

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!