Ianis Hagi trage o concluzie după România - Bulgaria 0-0: ”La fotbal nu e ca la matematică”
Naționala a avut parte marți seară de un joc de pregătire cu reprezentativa Bulgariei pe stadionul ”Steaua” din Ghencea. La capătul celor 90 de minute, tabela de marcaj a indicat 0-0, asta după ce Dennis Man a irosit șansa de a deschide scorul în minutul 51, după ce a ratat o lovitură de la 11 metri.
Ianis Hagi trage o concluzie după România - Bulgaria 0-0: ”La fotbal nu e ca la matematică”
Ianis Hagi a vorbit sincer după meci și a ținut să evidențieze că partida din Ghencea a fost un test pentru selecționata lui Edward Iordănescu și că abia așteaptă să fie prezent la Campionatul European din 2024, găzduit de Germania și transmis începând cu 14 iunie de Pro TV, Pro Arena și VOYO.
”Un test pentru noi. După o săptămâna grea de antrenamente în care unii au venit mai devreme, alții mai târziu. A fost bine să ne vedem din nou pe teren, pentru prima dată după două-trei luni. Orice minut contează. Ăsta ar fi plusul. Minutele și că am avut o săptămână de antrenamente.
La fotbal nu e ca la matematică, nu există procente. E important că ne-am revăzut. Suntem cu gândul la Campionatul European. A fost o săpătămână grea. A trebuit să ne încărcăm la antrenamente. A manageria chestia asta nu e deloc ușoară.
Important e că ne-am revăzut și că am prins minute. Suntem pozitivi. De abia așteptăm să fim acolo. Numărăm zilele, numărăm orele. Ne vedem bine la antrenamente. Ne simțim bine. Energia este sută la sută asupra Campionatului European și suntem conștienți unde suntem.
Pentru mine... Încerc să dau cât mai mult pentru echipa națională. Să facem un EURO cât mai bun și să reprezentăm România cum merită. Mental sunt concentrat numai la Campionatul European și să reprezint România”, a spus Ianis Hagi la Prima
Echipele de start
România: Niță – Rațiu, Drăgușin, Rus, Bancu - R. Marin, M. Marin - Man, Stanciu, Mihăilă - Drăguș
- Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Sava – Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Pușcaș, Hagi, Șut, Coman, Olaru, Mogoș, Grameni, Racovițan, Bîrligea
- Selecționer: Edward Iordănescu
Bulgaria: Dyulgerov – Turitsov, Atanasov, Petkov, Petrov – Petkov, Krastev, Kostadinov – Despodov, Kolev, Panayotov
- Rezerve: Mitov, Vutsov, Tombak, Lyaskov, Kirilov, G. Minchev, Rusev, Petrov, M. Minchev, Iliev, Yusein, Popov
- Antrenor: Ilian Iliev
Lotul României pentru amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein
PORTARI: Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);
ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).
Acesta este și lotul preliminar pentru Campionatul European din 2024. Lotul final pentru turneul din Germania, care poate cuprinde până la 26 de jucători, va fi anunțat vineri, 7 iunie.
Programul României la EURO 2024
- 17 iunie, ora 16:00: România - Ucraina (Munchen)
- 22 iunie, ora 22:00: Belgia - România (Koln)
- 26 iunie, ora 19:00: Slovacia - România (Frankfurt)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News