Ies Marica si Mutu, intra Fatai si De Amorim? Iohannis a promulgat legea care le permite sportivilor sa obtina CETATENIA, nationala poate avea parte de o premiera istorica
Romania are, incepand de astazi, cale libera catre naturalizari. Legea acordarii cetateniei a fost "usurata" pentru cazurile speciale, iar nume precum Kehinde Fatai ori William De Amorim pot ajunge mai usor la echipa nationala. Alte intrebari apar insa: se va si intampla asta? Cum vor reactiona suporterii nationalei?
Presedintele Klaus Iohannis a semnat astazi decretul privind promulgarea legii potrivit careia persoanelor fara cetatenie sau straine care au contribuit in mod deosebit la promovarea culturii, stiintei, civilizatiei si spiritualitatii romanesti si celor care contribuie la promovarea Romaniei prin performante sportive li se poate acorda cetatenia romana la cerere.
Legea privind aprobarea Ordonantei de Urgenta nr.37/2015 pentru modificarea si completarea legii cetateniei romane prevede ca "cetatenia romana se poate acorda, la cerere, persoanei fara cetatenie sau cetateanului strain care a contribuit in mod deosebit la protejarea si promovarea culturii, stiintei, civilizatiei si spiritualitatii romanesti si care isi asuma apartenenta la spatiul cultural romanesc, cu posibilitatea stabilirii domiciliului in tara sau cu mentinerea acestuia in strainatate".
Actul normativ prevede, de asemenea, ca cetatenia romana poate fi acordata, la cerere, persoanei fara cetatenie sau cetateanului strain care poate contribui in mod semnificativ la promovarea imaginii Romaniei prin performantele deosebite in domeniul sportului, cu posibilitatea stabilirii domiciliului in tara sau cu mentinerea acestuia in strainatate, daca sunt intrunite urmatoarele conditii: solicitantul va reprezenta Romania in loturile nationale, in conformitate cu reglementarile statutare ale federatiei sportive internationale la care tara noastra este afiliata si solicitantul isi exprima atasamentul fata de Romania si fata de sistemul de valori specific societatii romanesti.
"Persoanele care au fost cetateni romani, dar au pierdut cetatenia romana din motive neimputabile lor sau carora aceasta cetatenie le-a fost ridicata fara voia lor, precum si descendentii acestora pana la gradul III, la cerere, pot redobandi sau li se poate acorda cetatenia romana, cu posibilitatea pastrarii cetateniei straine si stabilirea domiciliului in tara sau cu mentinerea acestuia in strainatate", mai prevede actul normativ.
Pana acum, oamenii din anturajul echipei nationale, ba chiar si fostul selectioner Victor Piturca, si-au manifestat dorinta de a chema doi fotbalisti straini la prima reprezentativa. Kehinde Fatai, acum la Sparta Praga, si brazilianul Willian De Amorim, legitimat la Astra, au fost cele mai rasunatoare propuneri.
Primul, fotbalisti cu origini nigeriene, a venit in Romania la doar 18 ani si a jucat mai bine de cinci ani la Farul si Astra. Acesta si-a depus in trecut dosarul pentru obtinerea cetateniei, insa nu a reusit sa obtina pasaportul romanesc inca. Fatai a spus insa in mai multe randuri ca a fost asigurat ca va primi in cele din urma cetatenia.
"Sunt increzator ca voi lua cetatenia si vreau sa joc pentru Romania la Europene si Mondiale. Sunt in litigiu cu FIFA, sper ca totul va continua. Am voie sa joc pentru nationala Romaniei, pentru ca am jucat doar la juniori pentru Nigeria.
Mai am de adus niste acte de la Constanta, sa arat ca sunt in Romania din 2007. In rest, totul e in regula, am dat interviul si e in regula", spunea Kehinde Fatai in urma cu un an.
Fatai a ajuns intre timp la Sparta Praga, in Cehia, unde inscrie goluri importante in campionat si in cupele europene.
8 goluri in 16 meciuri a dat Fatai in prima liga din Cehia
2 goluri in 2 meciuri jucate in preliminariile UEFA Champions League a marcat acesta
Alte 2 goluri a dat Fatai in grupele Europa League pentru Sparta
FOTO principala: Click.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News