Titularizat în meciul cu Cipru, Ianis Hagi trece printr-o perioadă dificilă la echipa de club, unde nu reușește să prindă minute.
Helmut Duckadam este de părere că internaționalul român va avea o misiune dificilă să mai prindă convocarea la echipa națională dacă nu reușește să-și îmbunătățească situația, mai ales că a primit și un avertisment de la Mircea Lucescu.
"Eu consider că îi va fi foarte greu pe viitor, dacă nu va prinde minute la echipa de club. Acum a avut această șansă oferită de Mircea Lucescu. Meciurile naționalei au fost apropiate (n.r. ca interval de timp).
Pe viitor, dacă până în primăvară dacă nu va prinde echipa de club sau să intre din când în când, va fi greu pentru echipa națională. Nu știu dacă va mai avea această șansă pe care a avut-o până acum", a declarat Helmut Duckadam, la Digi Sport.
Ianis Hagi și-a anunțat planul după România - Cipru și le face o promisiune românilor
La finalul meciului, Ianis Hagi a vorbit despre perioada dificilă prin care a trecut și dorința sa de a reveni la cel mai înalt nivel. Mijlocașul transmite că nu se gândește la plecare și caută să revină cât mai rapid în primul 11 al lui Rangers.
"Cred că era important să fim echilibrați, chiar dacă suntem vreo 4-5 jucători care ne-am așteptat rândul toamna asta. Cred că am reușit să nu forțăm lucrurile, am jucat colectiv foarte bine în afară de 10 minute din repriza a doua. În mare suntem fericiți, eu sunt fericit că am jucat 90 de minute. Mister știe cât de mult m-am antrenat și am tras să-l conving să am și eu șansa să încep din primul minut.
E greu de convins Mister. Pretențiile sunt de cel mai înalt nivel. E unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului și e normal să fie așa. Ne doream progres după EURO și simțim că de la acțiune la acțiune progresăm ca echipă. Eu cred că suntem capabili să ducem România la Mondiale din nou.
Am trecut printr-un moment mult mai greu când am fost departe de fotbal. Cel mai important e să fiu sănătos și să joc. Știu că Dumnezeu are un destin pentru fiecare. Eu știu că trebuie să fiu pregătit, iar la culcare să merg cu gândul că am dat tot. Vreau să fiu liniștit mental că m-am antrenat cât de tare am putut. Sunt momente și momente. Câteodată îți merge bine, cum a fost înaintea accidentării, câteodată sunt momente mai puțin bune, când am fost accidentate. Acum trebuie să demonstrez, să ies din pasa asta în care nu prea am jucat. Eu sunt liniștit, trag de mine și nu cred că pot să mă împing decât o fac la ora actuală.
(n.r - Întrebat despre zvonurile privind plecarea de la Rangers) Este logic să se scrie când situația unui jucător nu e clară la club. Gândul meu e să fiu la capacitate maximă la Rangers. Avem o finală de Cupă, mai sunt 5-6 săptămâni importante. Trebuie să reducem punctele față de Celtic în campionat. Ăsta e focusul meu, concentrarea mea e asupra lui Rangers, vreau să-i ajut. Știu că sunt capabil să-i ajut, am făcut-o și înainte, am câștigat trofee individual și colectiv, deci gândul meu e doar la Rangers. Apoi, fotbalul e imprevizibil, nu se știe niciodată ce se poate întâmpla.
Îmi doresc să ajung la Mondiale pentru mine și pentru grupul de aici. Ne dorim mult să ajungem acolo. Când s-a tras acum câțiva ani că Mondialul va fi în America, gândul meu s-a dus la Mondialul din 1994. Vreau să fim cu toții acolo și să scriem istorie cu toții pentru România.
Mesaj pentru suporteri? Mulțumim frumos și sper ca la anul și peste doi ani să fie și mai frumos decât anul acesta", a spus Ianis Hagi.