"Îl vezi pe Ianis Hagi liderul naționalei?" Bănel Nicoliță nici nu a clipit și a dat răspunsul

Îl vezi pe Ianis Hagi liderul naționalei? Bănel Nicoliță nici nu a clipit și a dat răspunsul Nationala

Ianis Hagi (24 de ani) a fost trimis de Rangers sub formă de împrumut în La Liga, la Deportivo Alaves, pentru sezonul 2023/24.

Ianis Hagi și-a făcut debutul la echipa națională pe 17 octombrie 2018, sub comanda lui Cosmin Contra, la 20 de ani și 26 de zile. De atunci, fiul „Regelui” a bifat 29 de prezențe și a înscris trei goluri.

"Îl vezi pe Ianis Hagi liderul naționalei?" Bănel Nicoliță nici nu a clipit și a dat răspunsul

  • Ultima reușită a lui Ianis Hagi la națională a fost în meciul cu Andorra (4-0) din preliminariile EURO 2024. A fost primul gol marcat de fotbalist după doi ani

Bănel Nicoliță, fost internațional român, a vorbit despre selecționata lui Edward Iordănescu și a subliniat că reprezentativa e pe drumul cel bun și speră că se va califica la Campionatul European.

De asemenea, Bănel Nicoliță a precizat că Ianis Hagi poate deveni cu siguranță liderul echipei naționale, pentru că are toate atuurile, la fel ca tatăl său, Gheorghe Hagi.

„Echipa națională e pe drumul cel bun. Suntem pe primul loc. Sper să rămânem acolo. Trebuie să avem răbdare. Nu mai sunt jucători care joacă la echipe puternice. Sunt tineri și trebuie să avem răbdare cu ei.

(n.r. Îl vezi pe Ianis Hagi liderul naționalei?) Cu siguranță. Știm cum a fost tatăl lui și cu siguranță are toate atuurile să devină”, le-a comunicat Bănel Nicoliță reprezentanților mass-media la Gala Excelenței.

Ianis Hagi: „Murim pentru acest tricou!” 

Ianis Hagi a vorbit despre victoria obținută, extrem de mândru de cele trei puncte, dar și de golul pe care a reușit să îl marcheze. Mijlocașul a spus, încă o dată, cât de mult înseamnă naționala pentru el, după ce a fost surprins spunând: „România, te iubesc”, în urma reușitei sale.

„O victorie bună, o victorie pe care ne-am dorit-o, un meci pe care era normal să îl câștigăm, toată lumea se aștepta la asta și ne-am făcut datoria. Știam că vom avea două meciuri pe care le vom controla în această lună, doar că trebuia să dăm gol repede, să desfacem echipele, toată lumea știe că în primul meci nu am reușit să facem asta, în al doilea am reușit, s-a văzut, apoi goluri au venit, s-a jucat bine, am fost mai deciși în fața porții. O victorie meritată, era și normal să câștigăm. 

Mă simt bine, nu cred că mai este un secret, toată lumea știe că mă simt bine în acea poziție de 10, sunt într-adevăr un jucător polivalent, am jucat de la mijloc în sus pe toate pozițiile, dar mă simt bine acolo, mă simt bine că am marcat primul gol la națională după accidentare. O seară fericită, o victorie pe care trebuia să o obținem, mergem cu gândul la dubla din noiembrie. 

Nu mi-a fost teamă la penalty, cred că s-a și văzut și la primul meci din această campanie, suntem un grup unit, ne ajutăm unul pe celălalt, dădusem gol deja, Răzvan a venit, eram amândoi la penalty-uri, am vorbit pe teren și am întrebat care și cum. A zis că îl bate el, nu am stat să ne certăm, important e ca toată lumea să aibă reușite, toată lumea să aibă moralul cât mai sus, discutăm, vedem cine se simte bine, important e că s-a marcat și că am reușit să dăm gol acea fază. 

Am spus România, te iubesc, cred că e un mesaj scurt pe care am vrut să îl transmitem noi ca grup, iubim țara indiferent de rezultate grupul acesta va da mereu 100% pe teren, murim pentru acest tricou și a fost mesajul meu către toată lumea, către toată țara, către copiii care au venit la ora aceasta să vină să ne susțină, incredibil”, a declarat Ianis Hagi la finalul meciului. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!