Gest fără precedent la imnuri, înainte de România - Kosovo? "Ca răspuns pentru ce au făcut ei"

Gest fără precedent la imnuri, înainte de România - Kosovo? Ca răspuns pentru ce au făcut ei Nationala

România - Kosovo, penultimul meci al tricolorilor din această campanie de Liga Națiunilor, se joacă vineri, de la 21:45, pe Arena Națională din București.

Se anunță un nou meci cu grad ridicat de risc pe Arena Națională, în special după incidentele de la precedentele trei confruntări directe. În septembrie 2023, la România - Kosovo 2-0, meciul a fost întrerupt aproximativ 50 de minute din cauza unui banner afișat de ultrașii români cu mesajul "Kosovo e Serbia", dar și din cauza scandărilor de același tip.

Ilie Dumitrescu propune ca fanii României să aplaude imnul Kosovo

În septembrie 2024, la Kosovo - România 0-3, tricolorii nu au avut galerie la Priștina din cauza unei sancțiuni UEFA. Ultrașii gazdelor au provocat o mulțime de incidente: au huiduit imnul României, au apelat la scandări rasiste, iar numeroși spectatori au intrat pe teren, provocând întreruperea jocului.

În săptămâna jocului de vineri, FRF a lansat o campanie prin care selecționerul Mircea Lucescu și jucătorii naționalei invită fanii care vor merge pe Arena Națională să se comporte civilizat și să nu răspundă provocărilor.

Ilie Dumitrescu vine însă cu o propunere inedită. Fostul mare internațional spune că fanii României ar putea aplauda în momentul în care se va intona imnul Kosovo.

"Eu mă gândeam la un scenariu din ăsta: când se va cânta imnul celor din Kosovo să aplaude toată lumea. Așa, ca un răspuns pentru ce au făcut ei. Așa, cu mănuși albe pentru cum au jignit ei, iar noi să aplaudăm la imn, o chestie din asta. O lecție. Așa mi-aș dori eu să văd atmosfera. O să fiu la meci și asta îmi doresc", a spus Ilie Dumitrescu, la Digisport.

Mircea Lucescu: "Nu răspundeți la provocările care ar putea exista! Publicul să fie alături de noi"

Selecționerul României a făcut un apel către suporterii tricolorilor, îndemnându-i să nu răspundă posibilelor provocări care ar putea veni din partea fanilor kosovari.

"Avem nevoie de sprijinul publicului, avem nevoie de o atmosferă entuziastă, care să ne susţină în încercarea noastră de a reuşi câştigarea acestei grupe.

Aş vrea ca publicul nostru să ne ajute şi să încerce să aibă acelaşi comportament pe care l-a avut la Campionatul European din Germania, atunci când toată lumea din fotbalul mondial a apreciat modul în care suporterii noştri s-au comportat.

Nu avem nevoie să creăm o atmosferă ostilă vizavi de adversarii noştri, să nu răspundem la provocările care ar putea fi, să încercăm să ne menţinem în limita sportului şi a fotbalului. Încurajările să fie de aşa natură făcute încât jucătorii să simtă toată prezenţa publicului alături de ei.

De aceea fac un apel la publicul nostru să fie alături de echipă pe parcursul întregului joc, să susţină echipa naţională aşa cum a ştiut să o facă în ultimul timp şi, în general de-a lungul timpului, pentru că totdeauna, şi în perioada în care eu jucam, şi mai târziu, suporterii României au fost permanent aproape de echipa lor naţională", a spus Mircea Lucescu.

Duelurile directe Kosovo - România

  • Kosovo - România 0-0 (16 iunie 2023, preliminarii EURO 2024)
  • România - Kosovo 2-0 (12 septembrie 2023, preliminarii EURO 2024)
  • Kosovo - România 0-3 (6 septembrie 2024, Liga Națiunilor)

România, în Liga Națiunilor. Rezultate și program

  • Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1 (Pittas 34′), Kosovo – ROMÂNIA 0-3 (Man 40′, R. Marin 51′-pen., Drăguș 82′)
  • Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4 (Muriqi 9′-pen., 21′, Albion Rrahmani 48′, Dellova 55′), ROMÂNIA – Lituania 3-1 (Mihăilă 4′, R. Marin 87′-pen., Mitriță 90’+2 / Kučys 34′)
  • Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2 (Golubickas 84′ / Zhegrova 20′, E. Krasniqi 65′), Cipru – ROMÂNIA 0-3 (Man 16′, R. Marin 25′-pen., Drăgușin 36′)
  • Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA 1-2 (Kučys 7′-pen. / R. Marin 18′-pen., Drăguş 65′), Kosovo – Cipru 3-0 (Amir Rrahmani 30′, E. Krasniqi 52′, Sahiti 70′)
  • Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
  • Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45).
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!