Ilie Dumitrescu răspunde la întrebarea națională: "De ce e titular Pușcaș?"
Spre deosebire de meciul cu Israel (1-1), de sâmbătă, Edi Iordănescu a efectuat cinci schimbări. Au ieșit Cristi Manea, Deian Sorescu, Răzvan Marin, Marius Marin și Denis Alibec, iar în locul lor apar Andrei Rațiu, Vladimir Screciu, Alexandru Cicâldău, Ianis Hagi și George Pușcaș.
Ilie Dumitrescu, despre titularizarea lui George Pușcaș în România - Kosovo
În cursul zilei de azi, când a apărut informația că George Pușcaș va fi titular, numeroși specialiști și fani ai naționalei s-au întrebat de ce Edi Iordănescu ar apela la această variantă, având în vedere că atacantul de la Genoa a avut o prestație modestă pe finalul partidei cu Israel, iar Denis Alibec, titular sâmbătă, a fost unicul marcator al tricolorilor.
Ilie Dumitrescu consideră că Edi Iordănescu îl vede mai potrivit pe George Pușcaș pentru un duel cu puternicii fundași kosovari. Fostul internațional salută și revenirea lui Ianis Hagi în primul 11, spunând că naționala are nevoie de personalitatea sa.
"Pușcaș e mai puternic. Poate n-are tehnica individuală și sclipirile lui Aibec, dar e mai puternic cu spatele la joc. Câștigă mai multe dueluri, e mai combativ și poate și ăsta e un atu în seara asta, pentru că Kosovo are talie, fizic stă foarte bine. Vorbim de Rrahmani, care e la Napoli. Acolo va fi un duel extrem de interesant.
Apare și Ianis Hagi. E nevoie de personalitate. Mă refer la el, la Stanciu și la Coman. E nevoie ca în ultimii 20 de metri să-și pună amprenta pe jocul echipei, să creeze un dezechilbru, să ceară mai mult mingea în profunzime", a spus Ilie Dumitrescu, la Digisport.
Primul 11 pentru meciul cu Kosovo
- România: Moldovan - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - Stanciu, Screciu, Cicâldău - Hagi, Pușcaș, Coman
- Rezerve: Târnovanu, Aioani, Rus, M. Marin, Alibec, Mihăilă, Bîrligea, R. Marin, Olaru, Moruțan, Camora, Sorescu
- Selecționer: Edi Iordănescu
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News