Pe lângă Ianis Hagi (Rangers) sau Radu Drăgușin (Tottenham, în prezent accidentat), un alt român a cărui echipă este implicată în sferturile de finală ale unei competiții europene este Marco Dulca. Celje, echipa mijlocașului în vârstă de 25 de ani, va primi vizita Fiorentinei în Conference League.
Celje, echipa lui Marco Dulca, înfruntă diseară Fiorentina în sferturile Conference League
Fostul internațional Cristi Dulca (52 de ani), tatăl lui Marco, a vorbit despre parcursul fiului său la formația slovenă.
"Celje a avut un parcurs extraordinar în cupele europene. Să ajungi ca echipă mică să scoți Lugano eu zic că e un lucru important. Cu atât mai important e că e prima slovenă care accede într-o fază atât de avansată a unei competiții europene. Nimeni din Slovenia n-a mai ajuns nici în optimi.
Marco e bine. A avut șansa să ajungă la Celje, unde a și luat campionatul în primul an, ceea ce nu ne așteptam când a semnat. După au urmat cupele europene, a și jucat, chiar dacă nu constant titular, dar fiind multe meciuri în competiție, antrenorul schimbă foarte mult echipa de la etapă la etapă. Din acest motiv, nici nu au rezultate în campionat.
Are tonus bun, e motivat. Sper să joace cu Fiorentina. El a jucat cam în toate meciurile din Conference League și sper să facă un rezultat bun, deși sunt convins că e foarte greu cu Fiorentina", a spus Cristi Dulca, la Digisport.
Marco Dulca joacă la Celje din septembrie 2023, la câteva luni după ce s-a despărțit de FCSB. Mijlocașul a fost folosit în 29 de partide din acest sezon, însă doar de 15 ori ca titular.
Campioană în sezonul trecut, Celje nu are nicio șansă la titlu în actuala stagiune. Echipa lui Marco Dulca e abia pe locul 4, cu 19 puncte sub liderul Olimpija Ljubljana.