VIDEO Incredibil, dar adevărat! România are palmares negativ în fața Irlandei de Nord în cele 8 meciuri disputate până acum
Tricolorii îi întâlnesc pe britanici vineri de la ora 21:45, pe Arena Națională.
”Palmaresul cu Irlanda de Nord nu ne este favorabil. Tricolorii s-au duelat de opt ori cu Irlanda de Nord, reușind doar două victorii. Dubla inaugurală, în preliminariile Mondialului 1986, e o amintire tare grea pentru noi…”, scrie FRF pe site-ul oficial.
Din cele opt confruntări, avem trei remize și trei înfrângeri. Iar primele două eșecuri par a fi și cele mai grele.
În campania pentru CM 1986, am pierdut 2-3 la Belfast și 0-1 la București, cu Mircea Lucescu selecționer și o generație de excepție în care se regăseau Costică Ștefănescu, Lung, Iovan, Țicleanu, Andone, Klein, Hagi, Boloni, Pițurcă…
Meciul de la București, în care portarul Jennings a făcut minuni, a însemnat practic ratarea turneului final pentru noi, la care nord-irlandezii s-au calificat finalmente.
Victoriile cu Irlanda de Nord au venit abia din 2006
După șocurile din 1984 și 1985 am pierdut iar, în 1994, de data aceasta o partidă amicală disputată la Belfast, 0-2.
Ceea ce părea să se transforme într-o “obsesie” nord-irlandeză a revenit la normal după 2-0 pentru tricolori, tot amical, disputat la Chicago (SUA) în 2006. Golurile noastre, marcate de Mugurel Buga și Daniel Niculae.
În preliminariile EURO 2016, campanie de care ne aducem aminte cu plăcere, am învins 2-0 la București și am remizat, 0-0, la Belfast. Cu Anghel Iordănescu selecționer, România mergea la ultimul turneu final de până la EURO 2024.
Cele mai recente dueluri, încheiate 1-1 tur-retur, vin din Liga Națiunilor 2020. Atunci, la București, nord-irlandezii ne-au egalat pe final în inferioritate numerică! Meciul de la Belfast nu a mai avut miză în calculele acelei grupe.
Info și foto: FRF
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News