Întoarcerea acasă, întoarcerea la fotbal, întoarcerea la speranță. Florin Caramavrov, după România - Armenia 1-0

de Florin CARAMAVROV

Aici am trăit unele dintre cele mai mari satisfacții cu naționala României, aici am plâns de bucurie, aici am suferit, ne-am luptat, am strigat, am țipat și, cel mai important, am iubit. Am iubit fotbalul, am iubit România, am obținut calificări și victorii mărețe. 

Naționala se întoarce acasă, spunea Lăcătuș înainte de această dublă, cu Germania și Armenia. Pentru că Ghencea a însemnat „acasă” și pentru steliști, și pentru dinamoviști, și pentru olteni, atunci când aceștia se îmbrăcau în tricolor.

Când joci în Templu, trebuie să dai totul, să te ridici la nivelul Istoriei, la nivelul numelor mari din fotbalul românesc care au jucat aici, de la Puiu Iordănescu, Liță Dumitru, Marcel Răducanu, la Hagi, Lăcătuș, Gică Popescu, Sabău, Răducioiu...

Și asta au făcut băieții din actuala națională. S-au întors în trecut și au îmbrăcat tricourile marilor jucători de mai sus. Niță a fost ca Stelea sau ca Lung, Bancu a fost Ungureanu, Chiricheș - Gică Popescu, Nedelcearu – Andone, Cicâldău ca Sabău, Răzvan Marin ne-a adus aminte de Boloni, Mitriță de Lăcătuș – chiar dacă mai mic, dar la fel de rău și de inimos, iar Hagi a fost Hagi!

O să spuneți că exagerez și că niciunul dintre cei care formează acum prima reprezentativă nu se ridică la valoarea celor de acum 20 de ani. Aveți dreptate! Dar comparația exagerată ne aduce mai aproape de ce am fost, mai aproape de un Mondial pe care îl tânjim de 23 de ani!

România a jucat în Ghencea cu spirit de luptă, cu dorința de a arăta că mai știm ceva fotbal, cu ambiția de a reveni acolo unde am fost cândva, și toate astea sunt foarte importante, sunt esențiale pentru a ne face să credem că putem merge din nou la un turneu final de CM.

E important că ne-am recăpătat încrederea, speranța, că putem să visăm și să iubim. Hai România!