EXCLUSIV Iordănescu a spus totul! În ce condiții va pleca automat de la națională și de ce a bifat nouă echipe în ultimii nouă ani
Selecționerul a explicat la emisiunea ”Ora exactă în sport” cum poate părăsi prima reprezentativă după doar șapte luni de contract.
Edward Iordănescu a vorbit la PRO X despre criticile pe care le-a primit din cauza ”nestatorniciei” sale la formațiile de club antrenate, dar și despre condițiile în care va părăsi automat echipa națională.
”Aici cred că mi s-a făcut o mare nedreptate”
Actualul selecționer a activat numai ca principal din ianuarie 2013. Fortuna Brazi (Liga 3), ASA Târgu Mureș (Liga 2), Pandurii Târgu Jiu, ȚSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș, din nou CFR Cluj și FCSB au fost formațiile antrenate de Edi.
Așadar, în ultimii nouă ani a avut nouă mandate de antrenor principal. Cel mai mult a stat pe banca echipei din Târgu Jiu, un sezon și jumătate.
”Aici cred că mi s-a făcut o mare nedreptate. Am fost criticat pentru că am cedat în anumite cazuri la colaborări prea repede.
Dacă acceptam și făceam compromisuri, îmi călcam pe principii și valori, era mai bine? Sau a fost bine că am arătat verticalitate și am ținut de aceste principii și valori și am plecat?”, s-a justificat Iordănescu la emisiunea ”Ora exactă în sport”.
Iordănescu a explicat ce se întâmplă dacă România termină pe 3 sau pe 4 în Liga Națiunilor
”Nu e ceva superficial, au o importanță aceste jocuri din Liga Națiunilor. Dacă rolul acestor jocuri era exclusiv pentru a construi, fără niciun fel de interes în ceea ce înseamnă șansele pentru următoarea campanie, cu siguranță că nu aș fi acceptat un astfel de obiectiv intermediar.
Această campanie are o importanță majoră. Îți poate oferi o șansă în plus pentru a merge la turneul final, european. Dacă nu-mi asumam, probabil eram etichetat ca și cum n-am avut curaj. Nu, mi-am asumat cu tărie!
Dacă terminăm pe locul 3, e opțiunea lor. La locul 4 se întrerupe automat contractul. Mi le-am asumat!
Mi-era mai ușor să merg la un contract pe 2 ani și jumătate cu un confort și siguranță decât să merg la un contract care se poate încheia după 7 luni”, a spus selecționerul României.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News