EXCLUSIV Iosif Rotariu propune un nou fundaș stânga în naționala României. "Are multă calitate"
Versiunea fostului mare internațional despre postul de fundaș stânga la prima reprezentativă.
- Iosif Rotariu: "Pe Borza l-aș fi văzut la națională"
- ROMÂNIA – IRLANDA DE NORD 1-1 (Man 23 / Reid 7)
- COLUMBIA – ROMÂNIA 3-2 (Cordoba 6, J. Arias 36, Asprilla 80 / Hagi 84, Fl. Tănase 90+4)
- Prima reacție a lui Andrei Borza după ce a fost pus la zid de Edi Iordănescu
- VIDEO Andrei Borza, înainte de Universitatea Craiova - Rapid
Edward Iordănescu are probleme pentru postul de fundaș stânga la națională, înainte de startul Campionatului European din Germania, transmis de Pro TV, Pro Arena și VOYO.
Iosif Rotariu, fostul mare internațional care a jucat la națională câteva partide și fundaș stânga, a dezvoltat pentru Sport.ro subiectul care 'arde' la prima reprezentativă. Nicușor Bancu (U Craiova) e accidentat, Mario Camora (CFR) nu a mai fost convocat de selecționer, iar în amicalele din martie Iordănescu a apelat la Cristi Manea (CFR) cu Irlanda de Nord (1-1) și la Raul Opruț (Hermannstadt) cu Columbia (2-3).
Iosif Rotariu: "Pe Borza l-aș fi văzut la națională"
Rotariu, acum director de scouting la Poli Timișoara, e de părere că în momentul actual cel mai bine s-ar fi potrivit la națională în rolul de fundaș stânga tânărul fotbalist de la Rapid, Andrei Borza, transferat de giuleșteni de la Farul Constanța, formația alături de care a cucerit titlul sezonul trecut.
"Chiar e o enigmă pentru mine. Mai e timp de timp verficat... Poate Andrei Dumitrescu... Dar e Borza! Ei fac un caz de o ieșire de-a lui pe care în trecut au făcut-o foarte mulți, doar că el e în prim-plan acum. Nu poți pedepsi un jucător când tu n-ai practic fundaș stânga.
Eu pe Borza l-aș fi văzut la națională. Joacă foarte bine, are multă calitate, e jucător de picior stâng. Nu văd niciun jucător de picior drept în bandă stângă pentru că nu mai avem așa ceva. Nici în fotbalul românesc, nici în cel internațional. Doar să-l readucem pe Nae Ungureanu.
Să-l reinventăm pe Nae Ungureanu. Era unicul jucător de picior drept care juca la un nivel foarte înalt pe postul de fundaș stânga. Bine, mai era și Ilie Bărbulescu. Dar în special Nae Ugureanu. Centra și cu stângul, și cu dreptul.
Făcea toată banda, nu știai când e în atac sau în apărare. Era complet. Se pregătea la nivel maxim, am jucat cu el la Steaua, știu în ce mod profesionist efectua toate antrenamentele", a declarat Iosif Rotariu, pentru Sport.ro.
În vârstă de 18 ani, Andrei Borza mai are contract cu Rapid până pe 30 iunie 2027. E cotat la 1,5 milioane de euro și a fost format la Academia Hagi.
- Cristi Manea (fundaș dreapta de meserie) a jucat fundaș stânga în România - Irlanda de Nord 1-1
- Raul Opruț a jucat fundaș stânga în meciul Columbia - România 3-2
- Andrei Borza a fost căpitan la naționala Under 19 în cele trei meciuri din Turul de Elită
ROMÂNIA – IRLANDA DE NORD 1-1 (Man 23 / Reid 7)
22 martie, Arena Națională (București)
ROMÂNIA: 1. Niță – 3. Drăgușin, 4. Manea, 8. Cicâldău (24. Olaru, 62), 9. Pușcaș, 10. Stanciu-cpt., 15. Burcă (26. Racovițan, 75), 18. R. Marin (5. Șut, 75), 20. Man (14. Hagi, 75), 22. Mogoș (23. Sorescu, 46), 25. Fl. Coman (13. Mihăilă, 62). Selecționer: Edward Iordănescu
Rezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu – 2. Rațiu, 6. M. Marin, 7. Alibec, 11. Fl. Tănase, 17. Rus, 19. Drăguș, 21. Moruțan,
IRLANDA DE NORD: 12.Conor (1. Peacock-Farrell, 46) – 2. Bradley, 3. Hume, 5. Toal, 10. Reid (21. Magennis, 71), 13. Lane (7. Mcmenamin, 62), 14. Price, 15. Thompson (16. Mccann, 71), 17. McNair-cpt., 19. Charles, 20. Gilmore. Selecționer: Michael O’Neill
Rezerve: 23. Southwood – 4. Donnelly, 8. Marshall, 9. Lavery, 11. Smyth, 18. Boyd, 22. Brown
COLUMBIA – ROMÂNIA 3-2 (Cordoba 6, J. Arias 36, Asprilla 80 / Hagi 84, Fl. Tănase 90+4)
Madrid, 26 martie
COLUMBIA: 12. Vargas – 21. Munoz (4. S. Arias, 45), 2. Cuesta, 3. Lucumi, 17. Mojica – 6. Rios, 16. Lerma – 11. J. Arias (8. Carrascal, 67), 10. J. Rodriguez-cpt. (20. Quintero, 73), 7. Luis Dias (19. Borre, 67) – 9. Cordoba (23. Asprilla, 73). Selecționer: Nestor Lorenzo
Rezerve: 1. Ospina, 22. Montero – 5. Castano, 13. Cabal, 14. Gomez, 15. Mosquera, 18. Cassierra, 24. Fuentes, 25. Portilla, 26. Puerta
ROMÂNIA: 12. Moldovan – 2. Rațiu, 3. Drăgușin (5. Nedelcearu, 46), 15. Burcă, 11. Opruț (23. Sorescu, 87) – 10. Stanciu-cpt. (20. Man, 78), 6. M. Marin, 18. R. Marin (27. Fl. Tănase, 77) – 21. Moruțan, 7. Alibec (19. Drăguș, 57), 13. Mihăilă (14. Hagi, 56). Selecționer: Edward Iordănescu
Rezerve: 1. Niță, 16. Aioani – 4. Manea, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 22. Racovițan, 24. Olaru, 25. Fl. Coman, 26. Șut
Borza, exclus din lot pentru o etapă și amendat de Rapid după ce a petrecut în club alături de coechipierul Alexandru Albu chiar după eșecul cu Poli Iași (1-3), din februarie), a primit interzis de la primele două loturi naționale.
Prima reacție a lui Andrei Borza după ce a fost pus la zid de Edi Iordănescu
Edi Iordănescu a avut o reacție dură după incidentul în care a fost implicat Borza, spunând că nu va accepta niciodată astfel de episoade la prima reprezentativă. Selecționerul a transmis că Borza trebuie "să își pună ordine în viața personală" înainte de a emite pretenții la echipa națională.
De asemenea, Daniel Pancu, selecționerul naționalei U21, a declarat recent că Edi Iordănescu și-a dorit ca Borza să nu fie convocat nici măcar la reprezentativa de tineret - o pedeapsă pentru incidentul din februarie. Astfel, fundașul stânga de la Rapid a coborât la naționala U19.
La mai bine de o lună după incidentul respectiv, Andrei Borza a apărut într-o conferință de presă la Rapid. Înaintea meciului cu Universitatea Craiova, tânărul jucător și-a prezentat scuzele pentru episodul de la Iași.
"S-a întâmplat acum o lună. Îmi pare rău, e primul interviu de atunci. Îmi pare rău pentru staff, pentru colegi, pentru conducere, pentru suporteri. Vreau să uit cât mai repede acel episod. Am făcut o greșeală, iar acum vreau să mă gândesc la prezent și la viitor.
Îl înțeleg (n.r - pe Edi Iordănescu). Nu ai voie să faci așa ceva dacă vrei la echipa națională. Îmi pare nespus de rău și față de dumnealui. Eu vreau să muncesc și să arăt tuturor că sunt cel mai bun. Sunt tânăr. Până acum, da, e cel mai mare regret al meu și îmi pare nespus de rău.
Sunt la început de carieră, joc de doi ani la echipe de seniori. Mă vedeam foarte sus și, așa cum am urcat, am coborât extrem de rapid", a spus Borza.
După incidentul de la Iași, Borza a pierdut și postul de titular la Rapid. A fost exclus din lot la meciul cu UTA, rezervă neutilizată în duelurile cu Universitatea Craiova și FCSB, iar în prima rundă din play-off, contra Farului, a jucat doar 20 de minute.
VIDEO Andrei Borza, înainte de Universitatea Craiova - Rapid
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News