VIDEO Italienii, vrăjiți de Valentin Mihăilă și Olimpiu Moruțan după dubla senzațională a primului din pasele celui de-al doilea în Elveția - România 2-2!
Valentin Mihăilă și Olimpiu Moruțan au jucat în ultimul sezon la Parma și, respectiv, Pisa, cluburi din Serie B.
Dubla senzațională a lui Valentin Mihăilă din Elveția - România 2-2, din minutele 89 și 90+2 ale întâlnirii de la Lucerna, i-a impresionat și pe jurnaliștii din Italia, acolo unde „tricolorul” evoluează pentru Parma, în Serie B.
”Dubla lui Mihăilă ia fața Elveției și menține România pe locul 2”, a sintetizat Tuttomercatoweb, în timp ce Parma Live nu s-a ferit de cuvinte mari, într-un articol intitulat ”Mihăilă, eroul serii: intră de pe bancă și înscrie o dublă”:
”Mihăilă, eroul serii”
”A fost o seară de neuitat pentru Valentin Mihăilă. Atacantul Parmei a fost protagonistul meciului de calificare la Euro 2024 dintre România și Elveția, scor 2-2.
Gazdele au trecut în avantaj în prima repriză, grație unei duble semnate de Zeki Amdouni, starul lui Basel. Selecționerul Iordănescu a decis să se uite pe bancă pentru a încerca să schimbe ritmul jocului.
În timp ce coechipierul Dennis Man a rămas pe bancă tot meciul, Mihăilă și-a făcut intrarea în minutul 57 și s-a dovedit a fi decisiv: în minutul 89, când meciul părea închis, extrema a redus din diferență, învingându-l pe Sommer.
”Fantasticul de la Pisa, Moruțan”
Au trecut doar trei minute și în minutul 92 Mihăilă a egalat: din nou fantasticul de la Pisa, Moruțan, a fost cel care a jucat rolul de pasator decisiv, servindu-l în interiorul suprafeței pe Mihăilă, care a șutat cu sânge rece și a semnat o dublă foarte importantă.
Clasamentul Grupei I nu s-a modificat, Elveția rămânând în fruntea clasamentului, cu 10 puncte, urmată de România, cu opt”.
Foto: FRF
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News