VIDEO EXCLUSIV Iulian Filipescu împlinește astăzi 50 de ani! Fotbalistul din Generația de Aur a scris istorie în Elveția cu un gol în minutul 90+3
Fostul atacant devenit fundaș central a marcat pentru FC Zurich un gol istoric în ultima etapă, reușită care a făcut-o campioană pe echipa de pe ”Letzigrund”.
Iulian Filipescu, fostul atacant de la Steaua devenit fundaș central, împlinește astăzi 50 de ani.
Internaționalul român (52 de selecții și un gol), prezent la Euro 1996, Mondialul din 1998 și Euro 2000, a scris istorie în Elveția după ce a cîștigat titlu după titlu în România.
În sezonul 2005-2006, Filipescu a marcat pentru FC Zurich un gol istoric, în minutul 90+3 din ultima etapă, reușită care a făcut-o campioană pe echipa de pe ”Letzigrund”.
”Felipe” s-a numărat printre fotbaliștii prezenți la meciul România All Stars - Galatasaray Legends 4-4, disputat pe Cluj Arena în iunie 2023 și transmis de PRO ARENA și VOYO.
Iulian Filipescu, coechipier cu Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu la echipa națională și la Galatasaray
De cinci ori campion cu fosta Steaua, Filipescu și-a încheiat cariera în urmă cu 15 ani, după o ultimă aventură la MSV Duisburg, în Bundesliga.
A mai evoluat la Galatasaray Istanbul, alături de Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu, după care au urmat Betis Sevilla și FC Zurich.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News