Kosovarii au făcut scandal după înfrângerea în fața României: "Vă rup picioarele!"
După umilința suferită în fața României, scor 0-3, naționala Kosovo a fost zguduită de un scandal de proporții.
Tricolorii s-au impus cu 3-0 vineri seară la Priștina, pe ”Stadiumi Fadil Vokrri”, în prima rundă din Grupa 2 a Ligii C din Nations League.
Trei jucători importanți, printre care vedeta Edon Zhegrova, Florent Muslija și portarul Aro Muric, au fost excluși din lotul echipei pentru încălcarea regulilor impuse de selecționerul Franco Foda. DETALII AICI
Kosovarii au făcut scandal după înfrângerea în fața României: "Vă rup picioarele!"
Decizia a fost luată în colaborare cu Federația de Fotbal din Kosovo (FFK), după ce aceștia au ieșit în oraș și au consumat alcool fără permisiune, la doar câteva ore după meciul pierdut.
Potrivit croaților de la Sportske Jutarnji, jucătorii au petrecut până la ora două dimineața într-un bar din Priștina.
Aceasta nu ar fi prima dată când cei trei fotbaliști adoptă un astfel de comportament, însă de data aceasta incidentul a ieșit la iveală și a provocat reacții dure din partea conducerii.
Președintele Federației de Fotbal din Kosovo, Agim Ademi, i-ar fi amenințat direct pe jucători: „Vă rup picioarele! Am să vă stric carierele!”, ar fi fost cuvintele rostite, scrie portalul MARCA.=
Această declarație a fost confirmată de unul dintre fotbaliști, sub anonimat, conform sursei citate.
Ademi a încercat să-și apere decizia și a declarat că regulile trebuie respectate și că excluderea jucătorilor a fost pe deplin justificată.
„Regulile trebuie respectate. Este foarte important ca echipa națională să fie respectată. Decizia excluderii lor a fost luată de selecționer și Federația o susține”, a declarat Ademi, la o conferință de presă.
După excluderea lor, cei trei jucători nu au mai fost convocați pentru meciul câștigat de Kosovo împotriva Ciprului, scor 4-0, și au fost trimiși înapoi la cluburile lor.
Cazul a ajuns acum în mâinile Societății Naționale din Kosovo, care va decide dacă vor fi aplicate sancțiuni suplimentare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News