OFICIAL Lovitură pentru Edi Iordănescu! Un ”tricolor” e OUT înainte de România - Columbia
Un jucător convocat de Edi Iordănescu nu va putea evolua în amicalul României cu Columbia, programat marți, 26 martie.
Vasile Mogoș (31 de ani) a fost titularizat de Edi Iordănescu în meciul amical cu Irlanda de Nord (1-1), dar a fost înlocuit la pauză de Deian Sorescu, după ce s-a accidentat.
În urma unui duel cu un adversar, fundașul de la CFR Cluj a rămas pe gazon preț de câteva secunde bune. Acum, FRF a comunicat verdictul oficial, după ce Mogoș a efectuat câteva investigații suplimentare.
Se pare că fundașul ar fi suferit o contuzie puternică la cap și este în afara oricărui pericol, dar i s-au recomandat câteva zile de repaus, motiv pentru care Edi Iordănescu a decis să nu riște.
FRF a comunicat verdictul în cazul lui Vasile Mogoș
„Lotul deplasat în Spania pentru partida cu selecționata Columbiei va număra 28 de jucători. După ce ieri Nicușor Bancu a plecat la club, mâine va părăsi cantonamentul și Vasile Mogoș. Fundașul dreapta a suferit o contuzie puternică la cap în prima repriză a meciului de aseară și a devenit indisponibil pentru partida de marți.
În urma investigațiilor amănunțite efectuate azi-noapte la spitalul Floreasca s-a constatat că jucătorul e în afara oricărui pericol, însă i s-au recomandat câteva zile de repaus. Staff-ul echipei naționale le urează însănatoșire rapidă celor doi, Nicușor Bancu și Vasile Mogoș, și îi așteaptă la viitoarele acțiuni ale tricolorilor”, se arată pe site-ul FRF.
Pentru Vasile Mogoș, aceasta este a patra prezența la prima reprezentativă a naționalei României.
Când și unde joacă România la EURO
România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, cu câștigătoarea play-off-ului B (Bosnia și Herțegovina – Ucraina / Israel – Islanda). Următoarele meciuri din grupă vor fi cu Belgia (22 iunie) și Slovacia (26 iunie).
Naționala României va avea următorul program la EURO 2024, în cadrul calendarului complet al grupei E:
- 17 iunie: ROMÂNIA – Play-off B (Munchen, 16:00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00)
- 21 iunie: Slovacia – Play-off B (Dusseldorf, 16:00)
- 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22:00)
- 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00), Play-off B – Belgia (Stuttgart, 19:00)
Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune 4 locuri trei din toate cele 6 grupe EURO 2024.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News