VIDEO Marius Șumudică, savuros la revenirea în țară: ”Vrei să mă bat cu Iordănescu, să mă aștepte pe afară?”

Marius Șumudică, savuros la revenirea în țară: ”Vrei să mă bat cu Iordănescu, să mă aștepte pe afară?” Nationala

Marius Șumudică a revenit în țară, imediat după ce echipa sa, Al-Raed, a remizat cu Al-Shabab, scor 2-2.

Campionatul din Arabia Saudită se va opri pentru următoarele două săptămâni, iar antrenorul român s-a întors în România pentru a petrece puțin timp alături de familie. 

Printre subiectele pe care le-a dezbătut la întoarcerea în țară, în dialog cu reporterii, Șumudică a vorbit și despre convocările lui Edi Iordănescu pentru ”dubla” cu Andorra și Belarus. 

Antrenorul a atras atenția asupra lui Alex Mitriță, jucătorul pe care-l antrenează la Al-Raed, și care nu a prins lotul pentru această acțiune, în ciuda cifrelor impresionante pe care le are în acest sezon, în Arabia Saudită.

Marius Șumudică, despre convocările lui Edi Iordănescu

„Mitriță joacă bine, dar el are 6-7 assist-uri, dacă s-ar pune ca la hochei și s-ar puncta ar fi departe. Nu contează doar golurile, e un jucător bun, un jucător care face diferența și care oricând poate să destabilizeze apărările adverse. Acum nu știu la ce te referi, cât îl va ajuta, la ce să îl ajute?

Nu sunt eu în măsură să stau și să dau verdicte acum cine merită și cine nu merită să fie convocat. Dacă îl iei pe Cicâldău de la Kalba, care e un campionat, să mă scuze Dumnezeu, dar mult sub ce înseamnă Arabia Saudită la ora actuală și ce se întâmplă, lasă-mă să cred că poți să îl iei și pe Mitriță. 

(n.r. selecția la națională nu se face pe criterii sportive?) Ce faci, mă, vrei să mă bat cu Iordănescu, să mă aștepte pe afară? Lasă-mă cu astea”, a spus Șumudică.

VIDEO - Marius Șumudică, la revenirea în țară

România va debuta în preliminariile EURO 2024 cu un meci contra Andorrei, pe 25 martie, în deplasare. Trei zile mai târziu, la București, tricolorii vor înfrunta Belarus.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!