Mesaj îndreptat spre Mircea Lucescu înaintea primei acțiuni: "Merită să fie convocat, un copil excelent!"

Mesaj îndreptat spre Mircea Lucescu înaintea primei acțiuni: Merită să fie convocat, un copil excelent! Nationala
Echipa cipriotă Pafos a sosit miercuri în România pentru duelul cu CFR Cluj, din play-off-ul Europa League.
  • Meciul dintre CFR Cluj și Pafos se joacă joi, de la ora 20:30, în Gruia. Returul va avea loc în Cipru, o săptămână mai târziu. Învingătoarea își asigură calificarea în faza principală din Conference League, în timp ce pierzătoarea va părăsi competițiile europene. 

Antrenorul lui Pafos îl propune pe Vlad Dragomir la naționala României

Pafos s-a calificat dramatic în play-off-ul Europa League, după ce a avut nevoie de prelungiri contra lui CSKA 1948 Sofia (scor 5-2, la general), iar adversară îi va fi CFR Cluj, formație care nu a încasat până acum gol în preliminarii (5-0 contra lui Neman și 2-0 împotriva lui Maccabi Petah Tikva).

La Pafos joacă de trei ani și Vlad Dragomir (25 de ani), fost internațional român de juniori. Antrenorul spaniol Juan Carlos Carcedo, fost secund al lui Unai Emery la Sevilla, PSG sau Arsenal, consideră că elevul său ar merita să fie convocat la naționala României.

"Vlad Dragomir este un fotbalist excelent, un copil excelent și unul dintre căpitanii noștri. Merită să fie la naționala României", a declarat antrenorul lui Pafos, la conferința de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj, citat de Kerkida.

Mijlocașul român a fost convocat la toate naționalele de juniori ale României, însă nu a debutat la prima reprezentativă. Mircea Lucescu nu l-a trecut pe lista preliminară a stranierilor pentru meciurile cu Kosovo și Lituania, din Liga Națiunilor.

Vlad Dragomir, fotbalist crescut de ACS Poli Timișoara, a ajuns în 2015 la academia lui Arsenal, unde a petrecut trei sezoane. Ulterior a plecat în Italia, la Perugia și Virtus Entella, iar din 2021 este jucătorul lui Pafos.

  • 100 de meciuri, 10 goluri și 6 pase decisive a strâns Dragomir la Pafos din 2021 și până în prezent.
  • 1,2 milioane de euro este cota de piață a mijlocașului central, potrivit Transfermarkt

Vlad Dragomir: "CFR Cluj are jucători experimentați în cupele europene, va fi dificil"

Vlad Dragomir, câștigător al Cupei Ciprului, care tocmai a ajuns la 100 de meciuri în tricoul lui Pafos, a oferit și el un interviu scurt înaintea meciului cu CFR Cluj.

"Va fi un meci dificil. CFR Cluj este o echipă bună, cu jucători experimentați în cupele europenme. Mă bucur că am ajuns la 100 de meciuri pentru Pafos, am intrat în al patrulea an. De-a lungul anilor am trăit multe momente frumoase și mai puțin frumoase. Mă simt foarte bine aici", a spus Dragomir.

Cine este Pafos, adversara lui CFR Cluj din play-off-ul Conference League

Pafos a terminat sezonul trecut din Cipru pe locul 5, însă s-a calificat în competițiile europene din postura de câștigătoare a Cupei.

Echipa antrenată de spaniolul Juan Carlos Carcedo a fost eliminată în turul 1 Europa League de Elfsborg (2-8, la general), iar ulterior, în turul 2 și 3 Conference League, a trecut de Zalgiris (4-2, la general), respectiv CSKA 1948 Sofia (5-2, la general).

  • Pafos are un lot cotat de Transfermarkt la 23,6 milioane de euro, aproape de cel al lui CFR Cluj (21,7).
  • Pafos a avut un singur jucător cipriot titular în meciul cu CSKA 1948 Sofia. Viitorea adversară a lui CFR Cluj are nu mai puțin de 25 de străini în lot, printre care șapte brazilieni și românul Vlad Dragomir.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!