EXCLUSIV "Mi se pare normal să fie prima opțiune". Ciprian Marica a vorbit despre posibilul selecționer al României

Mi se pare normal să fie prima opțiune . Ciprian Marica a vorbit despre posibilul selecționer al României Nationala

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, pe site-ul oficial, încheierea colaborării cu selecţionerul Edward Iordănescu, după ce prelungirea contractului scadent la finalul acestei luni nu a mai fost posibilă, cele două părţi nereuşind să ajungă la o înţelegere.

În mandatul lui Edward Iordănescu, echipa naţională a înregistrat în 28 de partide, 10 victorii, 10 rezultate de egalitate şi 8 înfrângeri.

La turneul final al EURO 2024, sub conducerea lui Edward Iordănescu, România a câştigat grupa, depăşind Belgia, Slovacia şi Ucraina. În primul meci al turneului final, tricolorii au reuşit cea mai categorică victorie din istoria participărilor la turneele finale, mondiale şi europene, învingând Ucraina cu scorul de 3-0.

Gică Hagi, prima variantă FRF?

Aflat pe lista posibilelor variante pentru preluarea funcției de selecționer, Gică Hagi ar fi prima propunere venită din partea FRF. 

Înaintea mandatului lui Edi Iordănescu, au existat negocieri între cele două părți, însă nu s-a ajuns la un rezultat favorabil. Ciprian Marica este de părere că alegerea Federației este una normală, însă nu știe dacă oficialul de la Farul Constanța este dispus să accepte această postură. 

"Gică Hagi e singurul om care a demonstrat că știe să construiască echipe cu români și jucători tineri. Nu știu dacă va fi ușor să-l aduci pe Gică Hagi, dar ar merita să fie acolo. Mi se pare normal să fie prima opțiune. El știe cel mai bine dacă s-ar înhăma la asta, știe să-și asume responsabilitatea. Din punctul ăsta de vedere înțeleg Federația. Dacă va accepta, nu am de unde să știu", a declarat Ciprian Marica, pentru PRO TV.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!