Mircea Lucescu (79 de ani) a rămas cu un gust extrem de amar după meciul suspendat cu Kosovo. Și nici măcar victoria care ne-a fost acordată la „masa verde“ n-a avut efectul de a-l mulțumi pe selecționer. Din mai multe motive.

În primul rând, „Il Luce“ a fost extrem de dezamăgit chiar de UEFA din cauza amenzilor date Federației Române de Fotbal. La care s-a adăugat suspendarea terenului nostru pentru următorul meci oficial. Lucescu a considerat că aceste decizii au fost nejustificate. 

Apoi, reputatul tehnician a dezvăluit, în premieră, că și atitudinea unor jucători ai României a lăsat de dorit pe finalul partidei cu Kosovo. Pentru că atunci totul a pornit de la o ceartă Alibec – Rrahmani. Iar portarul nostru, Florin Niță, a traversat tot terenul, ca să ajungă la locul în care nervii erau întinși la maxim.

Toate aceste lucruri l-au enervat pe selecționerul României. Care, astăzi, în cadrul unei intervenții la Fanatik, și-a criticat jucătorii experimentați, Alibec și Niță, pentru modul în care au contribuit la cearta din finalul meciului cu Kosovo.

Jucătorilor le-am spus înainte de meci să nu răspundă la nicio provocare, sub nicio formă. Alibec însă s-a ridicat imediat ca un cocoș să se lupte cu Rrahmani. În mod normal, n-ai voie. Dar aici nu mai depinde de calitățile fizice sau tehnice. Depinde de inteligența jucătorilor. Nici Niță n-avea ce să caute acolo. A atras atenția. Nu trebuia să traverseze tot terenul și să atragă atenția publicului să se oprească. Jucătorii ar fi trebuit să-și vadă de treaba lor, pe pozițiile pe care le aveau. Pentru că ei (n.r. – kosovarii) abia așteptau să se întâmple o îngrămădeală acolo“, a spus Lucescu.

Acesta i-a criticat, încă o dată, și pe kosovari, insistând că au venit pe Arena Națională, hotărâți să provoace un incident, pentru ca apoi să iasă de pe teren.

A fost un meci tratat politic. Chiar antrenorul Foda a zis că pe ei îi interesa imaginea, nu jocul sau punctele. Nu degeaba au fost primiți apoi de premier, de toată lumea, veneau dintr-o țară care nu-i recunoaște (n.r. – România). Au vrut doar să atragă atenția asupra lor. Ei au premeditat totul, au profitat și de greșelile fanilor noștri“, a adăugat selecționerul, cu trimitere la scaunul aruncat pe gazon și la scandările „Serbia, Serbia“ care s-au auzit pe Arena Națională.