"Il Luce" a dezvăluit că a revenit la cârma primei reprezentative a țării, deoarece și-a dorit să dea ceva înapoi fotbalului românesc, care i-a oferit atât de multe satisfacții în viață.
Lucescu a susținut, printre altele, că va antrena până când îi va dispărea entuziasmul pe care îl simte acum, după revenirea la națională.
"A existat un moment în care am avut această revelație că sunt obligat, într-un fel, să dau ceva fotbalului românesc. Să dau ceva pentru tot ceea ce mi-a dat mie. Au trecut 8 luni din momentul în care eu m-am retras, dar nu din fotbal. Eu m-am ocupat de copii, m-am ocupat de strănepoți. M-am simțit bine și așa.
Mi-am dat totuși seama că am o obligație. Trebuia să o îndeplinesc și să îmi închei cariera ca antrenor al echipei naționale de fotbal a României.
Este o evoluție absolut normală. Eu m-am adaptat la această situație. Am încercat ca, de la un an la altul, să fiu în linie cu schimbările de pe terenul de fotbal și în pregătirea jucătorilor. Anii și experiența m-au făcut să devin mai înțelept și în relația cu jucătorii și cu tot ce se întâmplă în lumea fotbalului.
Cred că prezența mea ajută. Atât timp cât sănătatea îmi va permite și entuziasmul va rezista. Entuziasmul m-a făcut să mă întorc în fotbal.
Este o generație care a crescut împreună. Au ajuns cu toții la maturitate. O echipă care a ajuns la o maturitate sportivă poate să obțină ceva mai mult. Noi vrem să facem acest lucru. Îmi face plăcere să mă întorc într-o astfel de atmosferă. Rămâne incertitudinea rezultatului. Fotbalul înseamnă viață”, a spus Mircea Lucescu pentru UEFA, citat de FRF.