Mircea Sandu: "Piturca ramane la Nationala chiar daca rateaza calificarea"

FRF MERGE PE MANA LUI PITI

Piturca are FRF-ul 100% de partea lui. Chiar daca va rata calificarea la Euro 2008, Piturca are sustinerea totala a lui Mircea Sandu, care spune ca altul mai bun nu exista.

Piturca a reusit pana acum sa califice tinereu la Campionatul European si Nationala mare la Euro 2000, fara infrangere.

"Inca de la tragerea la sorti am fost cu totii constienti ca formatia antrenata de Van Basten are prima sansa la calificare. Olandezii raman favoriti pana sambata."

"Vom vedea dupa meciul de la Constanta daca noi suntem mai buni decat ei. Eu cred ca ambele echipe vor juca prudent si se vor proteja, pentru ca amandoua pot merge mai departe."

"Au jucatori foarte buni. Periculosi. Au o linie de mijloc impecabila, iar daca fotbalistii din linia mediana ii vor aduce baloane lui Van Nistelrooy, atunci atacantul lui Real Madrid va fi cu siguranta pericolul numarul unu."

"Meritam calificarea. Am evoluat constant bine, nu am inregistrat nicio infrangere. A fost acel egal cu Bulgaria, cand totusi am controlat jocul, dar am gresit de doua ori, plus ca arbitrul a acordat prea usor lovitura libera pentru interventia lui Cocis si nu a vazut un penalty la Mutu."

"Daca vom castiga sambata, atunci sigur va fi cea mai importanta victorie. Eu cred ca putem sa-i batem. Piti a pregatit bine acest meci. E un tehnician bine pregatit, ambitios si aranjeaza totul pana in cele mai mici detalii, aproape de perfectiune."

"Daca ratam calificarea, totul depinde de Piturca. Eu as merge tot pe mana lui. Trebuie sa i se acorde credit in continuare."

"A calificat tineretul la Campionatul European, apoi, fara infrangere, nationala mare la CE din 2000. Exista totusi si posibilitatea ca Piturca sa ne califice la Europene si sa plece dupa terminarea turneului final.", a sus Mircea Sandu in ProSport. 

 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!