Echipa națională a României se pregătește pentru următoarele două meciuri din Liga Națiunilor, cu Cipru (12 octombrie) și Lituania (15 octombrie).
Andrei Butnaraș, noul membru din staff-ul lui Mircea Lucescu
Înaintea celor două partide, Mircea Lucescu i-a urat bun venit în staff-ul tehnic lui Andrei Butnaraș, cel care a ajuns deja în cantonamentul de la Mogoșoaia și va ocupa postul de analist video la echipa națională a României.
În vârstă de 33 de ani, Butnaraș a mai colaborat cu Mircea Lucescu și la Dinamo Kiev, formația pe care actualul selecționer a pregătit-o în perioada 2020-2023. De asemenea, Andrei Butnaraș a fost colaborator Wyscout, dar și coordonator Instat.
Cum arată staff-ul complet al lui Mircea Lucescu la echipa națională
- Antrenori secunzi: Ionel Gane, Florin Constantinovici
- Antrenor portari: Leontin Toader
- Analist video: Ciprian Niță
- Analist date: Andrei Butnaraș
- Preparatori fizici: Cristian Dragotă, Darius Hîmpea
- Medic: Claudiu Stamatescu
- Staff medical: Toma Vasilescu, Ovidiu Blendea, Adrian Gherovăț, Dragoș Paraschiv, Alin Burileanu, Cristian Tănase, Constantin Crețu
- Team Manager: Cătălin Gheorghiu
- Ofițer de presă: Cătălin Popescu
- Comunicare: George Ștucan (social media), Adrian Glodeanu (foto & video)
- Ofițer securitate: Alexandru Nicilă
- Kit Management: Cornel Mateiași, Cătălin Clincea
- Bucătar șef: Andrei Voica
- Șofer autocar: Laurențiu Zabuliche