VIDEO EXCLUSIV Moldovan a răspuns direct când a auzit de un posibil selecționer. "Cu tot respectul, dar nu-l văd!"
Oficialii FRF se pare că nu au reușit să-l convingă nici pe Ladislau Boloni pentru a prelua funcția de selecționer.
Sosit în România de săptămâna trecută, Boloni a avut mai multe runde de negocieri cu oficialii FRF. Din ultimele informații, se pare că cele două părți n-au ajuns la un acord.
În acest context, Răzvan Burleanu caută un alt nume și, se pare, în pole-position s-ar afla Adrian Mutu. Fost om de bază al primei reprezentative și secund la națională, Viorel Moldovan exclude din start varianta cu "Briliantul", în fruntea tricolorilor.
"Cu tot respectul, în acest moment nu-l văd pe Adrian Mutu. Așa cum ai spus-o, se ard etapele. El trebuie să-și facă mâna să antreneze. Trebuie să parcurzi toate etapele, să o iei de jos, și să ai ani buni de antrenorat. Dar, iarăși o dăm în experimente", a declarat Viorel Moldovan, joi dimineața, la Ora Exactă în Sport.
Adrian Mutu a fost ultima dată antrenor la FCU Craiova, formația lui Adrian Mititelu. În primăvara trecută, piteșteanul i-a condus pe tricolorii mici în prima fază a Campionatului European U21 de la Budapesta.
"E mai plauzibilă numirea lui Edi Iordănescu. Are mai multă experiență decât Adrian Mutu", a mai adăugat Moldo-But, în emisiunea moderată de Alex Rădulescu.
Edi Iordănescu a vorbit ieri, la Ora Exactă în Sport, despre postul de selecționer al României. Detalii puteți citi AICI.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News