VIDEO EXCLUSIV Moruțan, gol "brazilian"! Cum a înscris primul gol la națională fotbalistul de la Pisa
Moldova - România se joacă ÎN DIRECT, pe Pro Arena și VOYO.
Olimpiu Moruțan a înscris un gol de generic în debutul partidei amicale pe care România o dispută duminică seara la Chișinău, cu reprezentativa Moldovei.
Mijlocașul legitimat la Pisa a fost introdus titular de Edward Iordănescu după repriza foarte bună făcută pe Cluj Arena, în urmă cu trei zile, contra Sloveniei, scor 1-2.
Moldova - România, LIVE pe Pro Arena și VOYO
Moruțan a intrat joi în actul secund, în locul lui Andrei Cordea, și a animat în permanență atacul tricolorilor.
La Chișinău, duminică seara, în partida transmisă LIVE pe Pro Arena și VOYO, fostul jucător de la FCSB a fost servit ideal de George Pușcaș, care a intrat din aripa stângă în centru și i-a pasat colegului său din ofensivă.
Moruțan a imprimat cu stângul mult efect balonului, care s-a dus aproape de vinclu.
- 3,5 milioane de euro e cota lui Moruțan
- 30 iunie 2023 e data la care îi expiră contractul cu Pisa
- 5 meciuri la naționala de seniori a strâns Moruțan
ROMÂNIA: 12. Târnovanu – 4. Manea, 17. Rus, 15. Burcă-cpt., 2. Opruț – 20. Olaru, 6. Băluță, 10. Cicâldău – 21. Moruțan, 9. Pușcaș, 7. Drăguș. Selecționer: Edward Iordănescu
Rezerve: 1. Moldovan, 16. Popa – 3. Vătăjelu, 5. Nedelcearu, 8. Ștefănescu, 11. Petrila, 13. Pantea, 14. M. Marin, 19. Paraschiv, 22. Drăgușin, 23. Cordea, 24. Sefer, 25. Păun, 26. Boloca
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News