Mutu: "NU m-am certat cu Piturca! O sa dau totul pentru a castiga cu Serbia!"

Mutu: NU m-am certat cu Piturca! O sa dau totul pentru a castiga cu Serbia! Nationala

Adrian Mutu promite meciul vietii lui la Constanta cu Serbia, desi spune ca nu este ultima sansa de calificare. "Promit fanilor ca voi da totul ca sa castige Romania!"

"Cred ca am putea bate Serbia jucand asa cum am facut-o in cele mai bune meciuri ale noastre. Avem un lot compact acum si multa vointa de a invinge si de a ne califica la Campionatul Mondial din 2010. E o sansa, dar nu ultima! Toti suntem increzatori ca vom lua sase puncte, trei la Constanta, trei in Austria! Simtim putina presiune, insa altceva e mai important. Toti ne simtim tineri, nici vorba sa fie meciurile ultimei sanse a generatiei noastre. Eu vreau sa mai joc cinci ani la nationala. Sa mergem impreuna si la Campionatul Mondial din 2014. Vreau si in Africa de Sud, in 2010, si in Brazilia." a spus Mutu.

"Briliantul" nationalei promite fanilor ca in ciuda durerilor va da totul pentru calificarea Romaniei la mondiale: "Ma doare inca genunchiul stang, insa ma antrenez normal, si voi juca. Alte probleme de sanatate nu am. Le pot promite fanilor ca, in ciuda durerilor, voi trage de mine si voi da totul pentru a ajuta echipa sa castige. Important e sa invingem. Vreau sa rog suporterii sa ne sustina, pentru ca vom avea nevoie de incurajarile lor."

Mutu il asteapta pe capitanul Cristi Chivu la meci, chiar daca este accidentat si nu va juca: "Cristi ne va fi alaturi. Este importanta prezenta capitanului de drept aici. Nicu a fost primit foarte bine la echipa. In privinta botezului, acesta nu se mai face celor nou veniti si, acum, chiar nu ne arde de glume, ne concentram doar asupra meciului."

Cat despre presupusa cearta cu Piturca, Adi Mutu povesteste pas cu pas tot ce s-a intamplat de cand a sosit in Romania si pana a ajuns la antrenamentele de la Constanta: "Am venit duminica la Bucuresti, cu un avion privat, apoi am plecat la Constanta, unde am ajuns pe seara. Am fost la restaurant, pentru ca muream de foame. Cred ca doua ore am stat! Iar de luni, de la ora 16.00, am intrat in programul nationalei. Nu m-am certat! Am plecat din antrenamentul de marti seara, din cauza durerilor de la genunchiul stang. Luni si marti, am avut dureri si i-am cerut acceptul lui nea Piti sa parasesc sedinta de pregatire daca simt ca ceva nu e in regula. Atat!" a spus Mutu in Libertatea.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!