MUTU SI CHIVU - PESTE ANGLIA, GERMANIA SI ITALIA
Bielorusii s-au speriat de nationala lui Piturca. Selectionerul Belarusului, Bernd Stange, o compara pe Romania cu Anglia, Germania sau campioana mondiala, Italia.
Pentru Belarus, meciul cu Romania din preliminariile Euro 2008 este testul care o sa arate exact diferenta dintre bielorusi si elita europeana.
"Vrem sa castigam. Atmosfera este foarte buna si ne-am pregatit bine. Baietii sunt foarte linistiti, asta si pentru ca multi sunt noi. Am la dispozitie portari de clasa, Hamutovski, Ameliacenko, Gaev, vrem sa cream o noua echipă si este important sa-i vad pe toti, le voi da sanse tuturor. Ca valoare, Romania se compara cu Anglia, Germania sau Italia. Romanii au o superechipa. Va fi un test serios pentru echipa noastra, vom vedea care este distanta intre echipa Belarusului si elita europeana", a spus Bernd Stange.
"Echipa lui Victor Piturca are mare experienta. Oricum, noi vom incerca sa invingem si sa ne multumim fanii. Acasa, intotdeauna iti doresti sa castigi, dar nu stiu daca vom putea acest lucru in compania unei echipe superioare. Asa ca, daca nu vom castiga, pentru mine nu va fi o catastrofa, voi conta in continuare pe jucatori tineri", a spus Stange.
Ironia face ca nici Italia si nici Anglia sa nu stea pe un loc de calificare. Italia e pe 3, ia Anglia e pe 4, ambele iesite pentru moment din cursa de calificare la Euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News