Nicolae Dică a explicat tot. Cum a reacționat Octavian Popescu când a aflat că nu a fost convocat la echipa națională de seniori
Echipa națională a României se pregătește pentru ultimele două meciuri din grupele Ligii Națiunilor.
Selecționerul Edward Iordănescu a anunțat lista fotbaliștilor convocați pentru cele două partide din Liga Națiunilor, iar printre cei chemați nu se află Octavian Popescu.
Naționala României joacă două partide în luna septembrie, în deplasare cu Finlanda și pe teren propriu cu Bosnia și Herțegovina, ultimele două meciuri din grupă.
Pe lângă Florin Niță, Octavian Popescu este unul dintre absenții de marcă de la reprezentativa de seniori, acesta fiind convocat la reprezentativa U21, antrenată de Emil Săndoi.
Nicolae Dică a explicat cum a reacționat Octavian Popescu la aflarea veștii
"Nu ştiu. Acum, în sinea lui poate, îţi dai seama îşi dorea să fie la echipa naţională, dar el va fi la naţionala de tineret. În momentul în care va avea jocuri foarte bune la noi, cu siguranţă va fi din nou la echipa mare.
Am vorbit de foarte multe ori cu el, cred că la trei-patru zile aşa vorbesc cu el. Vorbesc cel mai des cu el pentru că e un copil care are calitate. Îmi dresc de la el în fiecare zi să se antreneze bine şi, la un moment dat, cu siguranţă va avea şi evoluţii bune. Jucătorii tineri nu au o constanţă în jocuri, dar va veni momentul când va juca bine şi echipa va câştiga.
E al doilea căpitan, nu ar trebui să-l apese (n.r. banderola) pentru că atunci când am decis să fie căpitanul echipei, am decis pentru că are nişte calităţi. A arătat-o anul trecut, am vrut să-i dau şi mai mare încredere", a declarat Nicoale Dică în cadrul unei conferințe de presă.
Lotul convocat de Edward Iordănescu
PORTARI: Ionuț Radu (Cremonese | Italia, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 8/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Vlad Chiricheș (Cremonese | Italia, 75/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 14/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 21/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 12/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 26/2), Mario Camora (CFR Cluj, 8/0);
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 7/0), Dennis Man (Parma |Italia, 14/4), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 25/3), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 6/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 7/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 41/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11), Darius Olaru (FCSB, 6/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 2/0), Florinel Coman (FCSB, 5/0);
ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 30/8), Denis Alibec (Farul Constanța, 25/2), Florin Tănase (Al-Jazira | EAU, 14/1).
Programul naționalei în luna septembrie
Finlanda - România, vineri, 23 septembrie de la 21:45
România - Bosnia și Herțegovina, 26 septembrie de la 21:45
România, ultimul loc în Liga Națiunilor
1. Bosnia - 8 puncte
2. Muntenegru - 7 puncte
3. Finlanda - 4 puncte
4. România - 3 puncte
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News