Unicul gol al meciului a fost marcat de Armin Gigovic, în minutul 14. România a solicitat un penalty în repriza secundă pentru un henț evident în careul oaspeților, însă arbitrul olandez Danny Makkelie nu a dictat 11 metri nici după ce a revăzut faza la monitorul VAR. În minutul 34 al partidei, fundașul central a avut o intrare dură asupra lui Edin Dzeko (39 de ani), pe care l-a lovit cu gheata în cap, însă arbitrul nu l-a avertizat.
Ce a declarat Adrian Porumboiu despre decizia lui Danny Makkelie
Fostul arbitru internațional a explicat că hențul comis de jucătorul bosniac a fost unul involuntar, iar arbitrul olandez a procedat corect când a hotărât să nu acorde lovitură de pedeapsă.
"Faza respectivă este o fază cât se poate de clară pentru un henț involuntar, care nu se sancționează. Din punctul meu de vedere, nici vorbă de penalty, jucătorul nu a avut niciun fel de intenție să joace mingea cu mâna. Se uită într-o parte, mingea îi cade pe mână, nu face altceva decât să se întoarcă și îi cade mingea pe mână.
E discutabil la Mihai Popescu. O sancțiune merita, dar doar avertisment. A apreciat corect, totuși", a declarat Adrian Porumboiu, la Fanatik Show.